Premierul Ciucă spune că până în acest moment nu a făcut o evaluare a miniştrilor: Îi mulţumesc domnului Bode, personal, pentru modul în care îşi desfăşoară activitatea

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, la intrarea în şedinţa conducerii PNL, că nu a făcut nicio evaluare a miniştrilor care să fie făcută publică şi a ţinut să îi mulţumească ministrului Lucian Bode, personal, pentru modul în care îşi desfăşoară activitatea. ”Până în acest moment, nu pot decât să le mulţumesc pentru ceea ce fac, pentru că îşi fac datoria, să îi mulţumesc domnului Bode, personal, pentru modul în care îşi desfăşoară activitatea şi să le mulţumesc tuturor cetăţenilor pentru modul în care înţeleg să coopereze cu personalul ministerului”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, la Parlament.  Despre sincopele din guvernare, despre care vorbea preşedintele PNL Florin Cîţu, premierul Ciucă a spus că până în acest moment, nu a făcut o evaluare care să poată să fie făcută public”.  ”Atunci când voi face o evaluare, o voi face împreună cu fiecare ministru în parte”, a mai spus şeful Executivului.  Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, marţi, la Senat, despre evaluarea miniştrilor din cabinetul Ciucă, că premierul îşi face propria evaluare, iar la partid se face propria evaluare, iar când va exista o concluzie, o vor aduce în BEX şi vor lua decizii. Liderul PNL a mai afirmat că îl interesează ca reprezentanţii PNL în Guvern să îşi facă treaba cât mai bine, pentru că sunt acolo reprezentanţi ai formaţiunii şi că el nu crede că există un membru al PNL care să spună că se cramponează de funcţie.   Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here