Peste 50 de percheziţii au loc joi în Bucureşti şi în opt judeţe în mai multe dosare privind vânzarea de produse contrafăcute, 33 de persoane urmând să fie duse la audieri, transmite Parchetul ICCJ. Potrivit IGPR acţiunea vizează comercializarea ilegală de tutun de fumat, prin intermediul serviciilor poştale şi de curierat. ”În cursul zilei de 22 aprilie 2021, procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea efectuează 51 de percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Olt şi Dolj, în mai multe dosare penale în care se efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de contrafacere a unei mărci şi punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată şi a infracţiunii de deţinere, în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate, peste limita unui kilogram tutun de fumat”, anunţă Parchetul ICCJ. Sunt vizate locuinţe ale suspecţilor, locuri de producţie şi depozitare şi oficii poştale folosite de persoane ce produc şi comercializează ilegal tutun de fumat, prin intermediul serviciilor poştale şi de curierat. Totodată vor fi puse în aplicare 33 de mandate de aducere, persoanele vizate urmând a fi audiate în cursul zilei. IGPR precizează că poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 22 de percheziţii domiciliare (Bucureşti-8, Ilfov-2, Călăraşi-8 şi Olt-4) şi pun în executare 11 mandate de aducere, în baza delegării Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un dosar penal privind infracţiuni prevăzute de Codul fiscal şi de contrafacere de marcă. De asemenea, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Sectorului 2 Bucureşti efectuează 16 percheziţii domiciliare (Bucureşti-1, Ilfov-4, Călăraşi-6, Prahova-4 şi Buzău-1) şi pun în executare 12 mandate de aducere, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, privind infracţiuni prevăzute de Codul fiscal. Totodată, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa efectuează 7 percheziţii domiciliare (Ialomiţa-3, Călăraşi-2, Bucureşti-1 şi Ilfov-1) şi pun în executare 7 mandate de aducere, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, privind infracţiuni prevăzute de Codul fiscal. Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea efectuează 6 percheziţii domiciliare (Vrancea-2, Dolj-4) şi pun în executare 3 mandate de aducere, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, privind infracţiuni prevăzute de Codul fiscal. Acţiunea beneficiază de sprijinul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, al Serviciilor de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Sectorului 2, IJP Ialomiţa, IJP Vrancea, precum şi al Inspectoratelor Judeţene de Poliţie Olt, Dolj, Prahova şi Buzău, al Institutului Naţional de Criminalistică şi al unor formaţiuni SAS. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].