Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat, joi, la Parlament, că în partid a fost finalizat pachetul de măsuri pentru economie, în contextul crizei legate de războiul din Ucraina şi cea energetică, şi că un prim draft a ajuns şi la premier. Liderul PSD a ţinut să precizeze că, după măsurile luate şi care vor intra în vigoare de las 1 aprilie, în acest moment, avem un efort de 3,6% din PIB pe zona socială şi zona economică. ”Ce mi-a plăcut mie personal la primul-ministru a fost că nu am acţionat emoţional, şi vedem că, nereacţionând emoţional, începem să găsim cele mai bune soluţii”, a mai spus liderul PSD. ”Noi am finalizat, cu grupurile de lucru de la PSD, acest pachet de măsuri, un prim draft i-am înaintat şi prim-ministrului şi sunt ferm convins că luni vom începe să stăm aplecat pe aceste măsuri”, a spus liderul PSD, precizând că vor fi discutate în Guvern şi în coaliţie. Ciolacu a precizat că ceea ce este important este că avem o Ordonanţă, în acest moment, cu un preţ predictibil, atât la energie electrică cât şi la gaze, astfel încât toată lumea poate să îşi facă bugetele, atât în zona casnică cât şi cea noncasnică”. Preşedintele PSD a arătat că mixul de măsuri se va referi la acele zone cele mai afectate şi care ar duce la scumpiri în lanţ. ”În acest moment, avem un efort de 3,6% din PIB pe zona socială şi zona economică. În alte guvernări, în pandemie, am avut un efort de 2% din PIB, deci este evidentă o creştere şi o preocupare a întregului Guvern şi a coaliţiei”, a mai spus Marcel Ciolacu, precizând că se vor mişca repede cu adoptarea în guvern pentru că este important ca reacţia Executivului să fie imediată şi eficientă. Ciolacu a mai spus: ”Cu adevărat, ce mi-a plăcut mie personal la primul-ministru a fost că nu am acţionat emoţional, şi vedem că, nereacţionând emoţional, începem să găsim cele mai bune soluţii”. Preşedintele Camerei Deputaţilor a participat, joi, împreună cu ambasadorul Republicii Franceze la Bucureşti, Laurence Auer, la o masă rotundă la care au fost invitaţi toţi membrii Corpului Diplomatic din statele membre ale Uniunii Europene acreditaţi în România. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].