Endurance, nava pierdută a exploratorului Ernest Shackleton, găsită în Antarctica - VIDEO

Oamenii de ştiinţă au găsit şi filmat una dintre cele mai mari epave, la 107 ani după ce s-a scufundat, conform BBC. Endurance, nava pierdută a exploratorului antarctic Sir Ernest Shackleton, a fost găsită în weekend pe fundul Mării Weddell. Nava a fost zdrobită de gheaţa mării şi s-a scufundat în 1915, forţându-l pe Shackleton şi oamenii săi să evadeze pe jos şi cu bărci mici. Videoclipul în care sunt arătate rămăşiţele navei arată că Endurance este într-o stare remarcabilă. Chiar dacă a stat la 3 km adâncime peste un secol, arată exact ca în ziua în care s-a scufundat. Lemnele sale, deşi sunt avariate, sunt încă foarte bine închegate, iar numele – Endurance – este clar vizibil pe pupa. „Fără nicio exagerare, acesta este cea mai bună epavă din lemn pe care am văzut-o vreodată – de departe”, a spus arheologul marin Mensun Bound, care se află în expediţia de descoperire şi şi-a îndeplinit acum un vis în cariera sa de aproape 50 de ani. „Este verticală, intactă şi într-o stare de conservare strălucitoare”, a declarat el pentru BBC RealTimeNews. Proiectul de găsire a navei pierdute a fost realizat de Falklands Maritime Heritage Trust (FMHT), folosind un spărgător de gheaţă din Africa de Sud, Agulhas II, şi echipat cu submersibile operate de la distanţă. Liderul misiunii, veteranul geograf polar dr. John Shears, a descris momentul în care camerele au aterizat pe numele navei drept „atrăgător”. „Descoperirea epavei este o realizare incredibilă”, a adăugat el. „Am finalizat cu succes cea mai dificilă căutare a epavelor din lume, luptându-ne cu gheaţa de mare în continuă schimbare, viscolele şi temperaturile care au coborât până la -18 C. Am realizat ceea ce mulţi oameni au spus că este imposibil”.  Endurance a fost observată în Marea Weddell, la o adâncime de 3.008 metri.  Timp de peste două săptămâni, submarinele cercetaseră o zonă de căutare predefinită, investigând diverse ţinte interesante, înainte de a descoperi în cele din urmă locul epavei ,sâmbătă, la cea de-a 100-a aniversare de la înmormântarea lui Shackleton. Epava în sine este un monument desemnat în baza Tratatului internaţional antarctic şi nu trebuie deranjată în niciun fel. Prin urmare, niciun artefact fizic nu a fost scos la suprafaţă. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here