Kamala Harris urmează să se consulte cu Varşovia, în cursul unui turneu în Polonia şi România, pe tema iniţiativei poloneze de a trimite avioane MiG-29 Ucrainei prin intermediul SUA, care a luat prin surprindere administraţia Biden

Vicepreşedinta americană Kamala Harris urmează să discute despre spionoasa problemă a livrării Ucrainei a unor avoane poloneze de tip MiG-29 de către Polonia, în cadrul unei vizite în această ţară, săptămâna aceasta, potrivit unor oficiali de rang înalt din cadrul administraţiei, relatează CNN. Vizita lui Harris a fost complicată după ce Polonia a anunţat, în mod surprinzător, că vrea să-şi predea avioanele de tip MiG-29 Statelor Unite, care să le trimită apoi Ucrainei, în loc să le trimită direct în Ucraina, o iniţiativă respinsă prompt de Washington. ”Sunt multe idei pe masă. Aşa cum aţi observat din declaraţia Pentagonului, considerăm că această idee nu poate fi susţinută, dar vrem şi încurajăm cu sguranţă toţi aliaţii să prezinte idei. Iar noi rămânem într-o coordonare foarte strânsă la toate nivelurile”, declară un oficial de rang din cadrul administraţiei americane. Potrivit acestui oficial, Harris urmează să discute cu preşedintele şi premierul polonezi această problemă, în cadrul unei vizite, joi, la Varşovia. ”Discutăm cu polonezii de ceva timp despre felul în care să asigurăm Ucrainei o asistenţă variată în domenul securităţii. iar acesta este un dialog care va continua, absolut, în cadrul vizitei vicepreşedintei” Harris, declară el. ”Aceasta este o prioritate-cheie pentru noi şi pentru toţi aliaţii noştri din NATO. Ne aşteptăm să continuăm să discutăm despre cum să artingem acest obiectiv cu adevărat important. Mulţi oameni au prezentat o varietate de idei şi credem că toate merită discutate şi asta vrem să facem”, declară el. Kamala Harris efectueză un turneu în Polonia şi România într-un moment critic atât pentru Europa, cât şi pentru administraţia Bden. ”În utimele două luni ne-am concentrat asupra a ceea ce a devenit în mod tragic o problemă definiorie pentru întreaga administraţie” americană, declară alt oficial de rang înalt din cadrul administraţiei de la Washington Kamala Harris este ”cu adevărat cufundată în această problemă”, potrivit celuilalt oficial, care declară că vicepreşedina americană ”lucrează intens la probleme privind actuala criză provocată de invazia rusă” a Ucrainei. Vicepreşedinta americană urmează să se întâlnească, la Varşovia, atât cu refugiaţi din calea violenţelor din Ucraina, cât şi cu diplomaţi de la Ambasada Statelor Unite de la Kiev, închisă, mutaţi în Polonia. Kamala Harris urmează să se întâlnească, de asemenea, cu premierul canadian Justin Trudeau, care efectuează o vizită în Polonia în acelaşi timp şi să se adreseze militarilor americani şi polonezi, vineri. Statele Unite au trimis aproape 5.000 de militari suplimentari în Polonia, dorind astfel să asigure asigurări Varşoviei în urma agresiunii ruse în Ucraina. Kamala Harris efectuează apoi o vizită în România, unde se întâlneşte cu preşedintele român Klaus Iohannis şi personalul Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti. Potrvit oficialilor citaţi, ea vrea să transmită Europei un triplu mesaj, şi anume că Statele Unite îşi susţin aliaţii în NATO, că vor continua să susţină poporul ucrainean şi că Putin a comis o greşeală care va antrena o ”înfrângere răsunătoare” a Rusiei. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here