KMG International Group (KMGI), deţinut de compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan – KazMunayGas, anunăţ reluarea parţială, în această dimineaţă, a operaţiunilor de încărcare a ţiţeiului din conducta Caspian Pipeline Consortium (CPC). ”KMG International Group (KMGI), deţinut de compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan – KazMunayGas, confirmă reluarea parţială, în această dimineaţă, a operaţiunilor de încărcare a ţiţeiului din conducta Caspian Pipeline Consortium (CPC). Reluarea activităţilor este un semnal pozitiv pentru întreaga industrie de rafinare, dar şi pentru consumatorii din regiunea Mării Negre”, anunţă compania. Preşedintele Consiliului de Administraţie al KMGI – Daniyar Berlibayev, care deţine şi funcţia de preşedinte al Consiliului CPC, a avut o intalnire pe 23 martie cu reprezentantii companiei Transneft (care reprezinta interesul părţii ruse în CPC), la Moscova. Părţile şi-au exprimat interesul pentru soluţionarea rapidă a situaţiei actuale şi au subliniat importanţa respectării tuturor cerinţelor de mediu. Daniyar Berlibayev se îndreaptă vineri către Novorossiysk pentru a evalua situaţia actuală a terminalului, impactul condiţiilor nefavorabile, dar si planurile de a redeveni complet operaţional în cel mai scurt timp. ”KMG International, împreună cu divizia sa de trading – KMG Trading, va asigura în continuare aprovizionarea cu ţiţei către clienţii săi, dar şi reluarea activităţilor de producţie în regim normal a rafinăriei Petromidia Năvodari, după finalizarea lucrărilor de revizie”, anunţă compania. Kazahstan este un acţionar important al CPC, cu o participaţie totală de 20,75% (KazMunayGas – 19%, Kazakhstan Pipeline Ventures LLC – 1,75%). În 2021, volumul de ţiţei tranzitat prin CPC s-a ridicat la 60,7 milioane de tone, din care circa peste 87% a fost încărcat şi expediat de companii de profil din Kazahstan (perimetrele Tengiz – 26,6 milioane de tone, Karachaganak – 10,3 milioane de tone şi Kashagan – 15,7 milioane de tone). Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].