Deputatul USR Iulian Bulai a depus o sesizare, luni, la Comisia juridică a Camerei şi a solicitat ca George Simion să fie sancţionat, după ce deputatul AUR l-a tras de urechi în şedinţa de plen din 22 martie. În plenul din 7 februarie, când era dezbătută moţiunea simplă împotriva ministrului Energiei, George Simion s-a deplasat la tribuna de la care îşi susţinea discursul Virgil Popescu şi l-a luat de gât pe demnitar. „Supun atenţiei dumneavoastră faptul că pe data de 22.03.2022, în sala de plen a Camerei Deputaţilor, în timpul desfăşurării lucrărilor aceştei şedinte, domnul Simion, care se deplasa prin sala de plen, făcând o transmisie in direct pe Facebook, mi-a adresat câteva cuvinte, subsemnatul fiind aşezat în banca din sala de plen, apoi m-a agresat fizici, apucându-mă cu degetele de ureche. Deşi per se, aceste manifestări sunt suficiente pentru a atrage dezaprobarea publică, fiind deopotrivă de natură a prejudicia solemnitatea instituţiei Parlamentului şi a onoarei deputaţilor, doresc să aduc în atenţia dumneavoastră că domnul Simion a înţeles să continue comportamentul nedemn, repetându-mi numele cu un ton dispreţuitor”, arată Iulian Bulai, în sesizarea transmisă în atenţia Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor. El mai precizează că a rispostat în niciun fel la agresiunile lui George Simion şi a continuată să aibă o conduită civilizată. „Doresc să subliniez că pe tot parcursul incidentului am înţeles să respect demnitatea şi onoarea funcţiei de deputat şi am manifestat o conduită civilizată, nereacţionând în niciun fel la gesturile sale incalificabile. În schimb, manifestările domnului Simion au fost de un nivel josnic, nesocotind atât regulile generale de comportament în societate, cât şi dispoziţiile din Codul de conduită al deputaţilor şi senatorilor, ale Regulamentului Camerei Deputaţilor precum şi prevederile legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, republicată”, mai spune Bulai. Deputatul USR consideră că este inacceptabil comportamentul lui George Simion, iar atitudinea acestuia contribuie la „corodarea încrederii publicului larg în instituţiile constituţionale”. „Apreciez că este inacceptabil comportamentul deputatului Simion George, care prin atitudinea sa, întru totul dezonorantă pentru calitatea pe care o deţine, contribuie la corodarea încrederii publicului larg în instituţiile constituţionale. Mesajul transmis în mod indirect de acesta, prin gesturile violente şi insultătoare folosite, şi anume că violenţele fizice sunt acceptabile în soluţionarea unor diferende, este cu atât mai persuasiv şi se profilează cu atât mai facil, cu cât portavocea sa este o persoană publică, mai ales atunci când se desfăşoară o şedinţă de plen. Ţinând cont de toate temeiurile de fapt şi de drept invocate, apreciez că a avut loc o încălcare sanţionabilă a eticii şi deotologiei parlamentare, reglementată în dispoziţiile legale anterior menţionate şi consider că este imperios necesară sancţionarea deputatului Simion George Nicolae. Este evident că lipsa unei sancţiuni va avea un efect încurajator pentru reiterarea unui astfel de comportament violent şi nedemn, motiv pentru care vă înainte spre soluţionare prezenta sesizare”, a conchis deputatul USR. Comisia juridică a Camerei urmează să adopte un raport în legătură cu sesizarea depusă de către Iulian Bulai. Bulai: George Simion, dacă îţi plac băieţii, e mai bine să îţi asumi Pe 22 martie, după plenul în care s-a petrecut incidentul, Iulia Bulai îi transmitea lui George Simion pe Facebook că ar trebui să îşi asume, „dacă îi plac băieţii”. „George Simion, dacă îţi plac băieţii, e mai bine să îţi asumi. Respectăm opţiunile tale intime şi te încurajăm să fii sincer, dar chiar nu are rost să fii violent cu colegii din Parlament. Simion devine din ce în ce mai penibil. Astăzi a venit să mă tragă de ureche în Parlament. Bizar, violent şi nepotrivit gestul. Mă întreb ce om ar face acest lucru”, a scris atunci Iulian Bulai pe pagina sa de Facebook. Liderul deputaţilor AUR George Simion a venit, în plenul din 7 februarie, la tribuna plenului Camerei, în timp ce ministrul Energiei Virgil Popescu îşi susţinea discursul la moţiunea simplă împotriva sa şi l-a luat de gât pe demnitar. Ministrul Virgil Popescu a anunţat că va depune plângere penală în urma incidentului din Parlament, unde a fost agresat de liderul AUR, George Simion. Pe 8 februarie, Parchetul General a anunţat că s-a autosesizat şi a deschis dosar penal pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce George Simion l-a agresat pe Virgil Popescu, chiar la tribuna Parlamentului. De asemenea, pe 9 februarie, au fost adoptate modificări ale Regulamentului Camerei Deputaţilor, pentru introducerea de sancţiuni, în cazul unor derapaje, după agresiunea fizică a copreşedintelui AUR George Simion, la adresa ministrului Virgil Popescu. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].