Război în Ucraina - Atacuri la Ohtîrka: Trei persoane au murit, între care un copil de 13 ani

Atacurile ruse din cursul nopţii de miercuri spre joi, din oraşul Ohtîrka, din nord-estul regiunii Sumî, s-au soldat cu moartea unui băiat de 13 ani şi a două femei, potrivit oficialilor regionali ucraineni, citaţi de The Guardian. “Aviaţia inamică a lovit case. Din dărâmături au fost salvate 5 persoane, dintre care 2 copii. De asemenea, a fost distrus parţial departamentul de poliţie”, a declarat şeful administraţiei regionale de stat Sumî, Dmitro Jiviţki, citând un raport al administraţiei militare regionale Sumî. Jiviţki a spus că imediat după miezul nopţii, ora locală, joi, au fost lovite zone rezidenţiale şi o conductă de gaz. “Artileria inamică a tras în fosta uzină Electrobutprilad. Au fost ucise trei persoane, între care un minor.  Liniile electrice sunt rupte, întinse pe pământ. Un băiat de 13 ani şi 2 femei au fost ucişi în urma unui bombardament de artilerie”, a afirmat el. Potrivit acestuia, trei coridoare umanitare pentru evacuarea civililor sunt aşteptate să se deschidă de la ora locală 09.00. Miercuri, aproximativ 5.000 de persoane au fost evacuate din Sumî, care se află de câteva zile sub un puternic bombardament rusesc. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here