Indicatorul de Încredere Macroeconomică realizat de Asociaţia CFA România a scăzut în luna februarie, la valoarea de 45,2 puncte, pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina.
“Pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina, indicatorul de încredere macroeconomică al Asociaţiei CFA România a înregistrat în luna februarie o scădere semnificativă. De asemenea şi anticipaţiile de creştere economică s-au redus cu aproape un punct procentual faţă de exerciţiul anterior. În ceea ce priveşte evoluţia ratelor de dobândă, participanţii la sondaj anticipează o majorare a ratei de dobândă de către Banca Naţională de cel puţin 125 puncte de bază în următoarele 12 luni faţă de nivelul actual”, spune Adrian Codirlasu, CFA – Vicepreşedinte al Asociaţiei CFA Romania. Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA Romania a scăzut, la valoarea de 45,2 puncte, (faţă de aceeaşi lună a anului precedent, indicatorul a scăzut cu 10,5 puncte). Această situaţie s-a datorat evoluţiei componentei de anticipaţii a indicatorului. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni a continuat să crească, ajungând la o valoare medie de 7,28%, fiind cea mai mare valoare înregistrată de la iniţierea sondajului. În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, aproximativ 95% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în urmatoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală), nefiind înregistrată nicio opinie de apreciere. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0240 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,1029 lei pentru un euro. ”Este de remarcat reducerea ponderii participanţilor la sondaj care cred că preţurile proprietăţilor imobiliare rezidenţiale din marile oraşe vor creşte în următoarele 12 luni (14,3%, cel mai mic nivel din noiembrie 2020), concomitent cu majorarea ponderii participanţilor care consideră că preţul va scădea (38,1%, cea mai mare pondere din noiembrie 2020). Deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2022: valoarea medie a anticipaţiilor este 6,2%. Evoluţia, în termeni reali a PIB în anul 2022: 3,5%”, arată asociaţia. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].