Gabriel Zetea (PSD) despre măsurile propuse de PSD pentru populaţie: Şi astăzi sunt discuţii, cu prim-ministrul, care este cel care decide aceste măsuri / O să vină şi domnul Florin Cîţu, când se întoarce după vizita istorică pe care o are în SUA

Vicepreşedintele PSD Gabriel Zetea a declarat, marţi, în emisiunea Talk RealTimeNews de la Profit TV, despre măsurile propuse de PSD pentru populaţie, în contextul creşterii preţurilor, că şi astăzi sunt astfel de discuţii, de întâlniri, cu premierul Nicolae Ciucă, care este cel care decide aceste măsuri, el adăugând că ”o să vină şi domnul Florin Cîţu, când se întoarce după vizita istorică pe care o are în SUA”. Vicepreşedintele PSD a afirmat că speră la o decizie a coaliţiei cât mai repede, pe mixul de măsuri pentru protecţia populaţiei vulnerabile, în contextul crizei. ”Discutăm de săptămâni întregi, sunt prea multe discuţii”, a spus el. Întrebat când ar putea avea loc şedinţa coaliţiei, ţinând cont că liderul PSD, Florin Cîţu, se află într-o vizită oficială în SUA, în calitate de preşedinte al Senatului, Zetea a spus:  ”Eu ştiu că şi astăzi sunt astfel de discuţii, de întâlniri, în ceea ce priveşte prpunerile pe care le are PSD, dar nu numai, şi liberalii au propunerile lor, sigur cei de la UDMR vor veni cu o variantă împăciuitoare, cum fac de obicei, între cele două partide şi se va găsi o variantă. Oricare dintre variantele astea va fi adoptată, va fi foarte bine, să fie adoptată repede, pentru că oamenii au nevoie de sprijin”, precizând că acestea au loc cu premierul. Întrebat la ce nivel se poartă aceste discuţii, Zetea a răspuns: ”În primul rând cu prim-ministrul, care este cel care decide aceste măsuri”. Despre absenţa lui Florin Cîţu de la aceste discuţii, vicepreşedintele PSD a răspuns: ”O să vină şi domnul Florin Cîu, când se întoarce după vizita istorică pe care o are în SUA”, a comentat ironic Gabriel Zetea. Despre propunerea lui Florin Cîţu privind reducerea contribuţiilor la pensii, vicepreşedintele PSD a arătat că PSD nu a spus nu, şi că şi asta este o măsură care asigură o creştere a veniturilor, dar că în privat nu au acest control că banii vor rămâne la angajat.  În plus, a spus Zetea, această reducere a contribuţiilor va însemna o reducere cu 20% a contribuţiilor la sistemul de pensii unde şi aşa deficitul este mare. ”Eu sunt de acord cu reducerea impozitării pe muncă, reducerea fiscalizării nu poate fi decât benefică, dar trebuie văzut impactul, pentru că domnul Cîţu ne spune că e benefică şi apoi se uită cu sfinţenie la ţinta de deficit bugetar”, a spus Zetea, precizând că nu poţi să reduci taxele, fără să afectezi deficitul, pentru că sunt legate”.  Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here