Fotografia originală cu astronautul Buzz Aldrin mergând pe Lună a fost vândută pentru 7.700 de dolari la licitaţie

O serie de fotografii originale NASA de la misiunile Apollo a fost vândută pentru 1,16 milioane de coroane daneze (171.831 de dolari), la o licitaţie, organizată miercuri la Copenhaga, potrivit Reuters. Cele 74 de fotografii din timpul misiunilor Apollo 8-17, deţinute de o persoană particulară, care a inclus faimoasa imagine cu Buzz Aldrin care merge pe suprafaţa Lunii în prima aselenizare a echipajului uman din iulie 1969, a fost vândută pentru 52.000 de coroane (7.700 de dolari).  Fotografia cu Buzz Aldrin în costum complet de astronaut şi Neil Armstrong, care a făcut fotografia şi care poate fi zărit în viziera lui Aldrin, a apărut pe coperta revistelor National Geographic şi Life în 1969. Prima fotografie color cu primul răsărit de Pământ văzut pentru prima dată de oameni, în timpul misiunii Apollo 8 din 1968, a avut cel mai mare preţ, 88.400 de coroane.  Fotografiile vintage NASA au fost realizate într-un număr limitat pentru studii ştiinţifice şi pentru a fi publicate în reviste internaţionale.  „Ceea ce face ca această colecţie să fie unică este mărimea ei şi faptul că nu vezi asta în fiecare zi pe piaţa mondială”, a spus directorul de vânzări de la casa Bruun Rasmussen, Kasper Nielsen. Casa de licitaţii a afirmat că vânzătorul este un străin cu relaţii în Danemarca, dar nu a dezvăluit identitatea acestuia sau pe cea a cumpărătorilor.  Fotografiile au fost evaluate între 1,3 şi 1,82 de milioane de coroane.    Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here