Acţionarii Hidroelectrica au aprobat listarea la bursă a companiei

Acţionarii companiei de stat Hidroelectrica, unul din cei mai mari producători de energie din ţară, au aprobat joi hotărârea privind declanşarea listării acţiunilor emise de companie pe Bursa de Valori Bucureşti. ”Astăzi, 31 martie 2022, acţionarii Hidroelectrica au aprobat prin Hotărârea AGEA nr. 3 declanşarea admiterii la tranzacţionare (“Listarea”) a acţiunilor emise de S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. pe Bursa de Valori Bucureşti, ca urmare a unei oferte publice secundare având drept obiect acţiuni ale S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. reprezentând până la 19,94% din totalul acţiunilor emise de societate, realizată de Fondul Proprietatea”, anunţă compania. Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional, fiind o companie vitală pentru un sector strategic, cu implicaţii în siguranta naţională. ”Salutăm decizia acţionariatului de listare a companiei Hidroelectrica la bursă şi suntem pe deplin pregătiţi să ducem la îndeplinire această hotărâre. Este un pas natural pentru o companie de talia Hidroelectrica, o etapă nouă pe care o anticipăm şi aşteptăm de multă vreme. Suntem convinşi că listarea va duce la consolidarea poziţiei societăţii şi la transparentizare suplimentară şi, de asemenea, va contribui serios la creşterea gradului de lichiditate al BVB, cu implicaţii pozitive asupra economiei naţionale. Aş vrea să subliniez faptul că listarea deschide noi oportunităţi, inclusiv pentru românii care îşi doresc să cumpere şi să deţină acţiuni la una dintre cele mai solide companii cu capital majoritar de stat”, a declarat Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica. Compania exploatează un număr de 209 centrale, având o putere instalată totală de 6.482 MW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.       Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here