Politologul Ioan Stanomir a afirmat, la emisiunea Insider Politic, de la Prima Tv, că România, “cu toate că e şchioapă”, e un alergător de cursă lungă în ceea ce priveşte democraţia, el oferind exemplul Belarusului şi al Federaţiei Ruse “pentru a înţelege de fapt în ce direcţie se poate merge după prăbuşirea unui regim comunist”. El s-a referit la situaţia democraţiei în Rusia, afirmând că “probabil liderul rus cel mai puţin violent este Mihail Gorbaciov”, în timp ce Boris Elţîn la început pare un lider democratic, însă “bilanţul politic al lui Boris Elţîn este Vladimir Putin”. “Prin propriul său succesor, a transformat o democraţie parţial funcţională într-o autocraţie”, a precizat politologul. Întrebat dacă putem spune că singura formă de democraţie pe care a cunoscut-o Rusia s-a întins doar pe o perioadă de opt ani, doar în epoca Elţîn, Ioan Stanomir a declarat: “Da şi nu. Dacă este să privim corect istoria, probabil liderul rus cel mai puţin violent, cu excepţia represiunii din Georgia şi Lituania,este Mihail Gorbaciov. Este un fel de Alexandru al II-lea sovietic, care încearcă să evite colapsul, dar nu face decât să accelereze căderea Uniunii Sovietice. Boris Elţîn la început pare un lider democratic. Însă trebuie înţeles că bilanţul politic al lui Boris Elţîn este Vladimir Putin. (…) Prin propriul său succesor, a transformat o democraţie parţial funcţională într-o autocraţie pur şi simplu. epoca elţîn este o perioadă de degringoladă economică. Putin promite nu doar câştigarea războiului din Cecenia, ci recâştigarea măreţiei”. El admite că Boris Elţîn este cu siguranţă unul dintre arhitecţii prăbuşirii URSS, dar Federaţia Rusă care se reinventează atunci şi care adoptă o nouă Constituţie este şi statul în care puterea executivă trage cu tunul în Parlament. “Să nu uităm că Boris Elţîn, care rezistă puciului comunist, este şi cel care îşi îndreaptă tancurile împotriva Parlamentului Federaţiei Ruse când apare un fenomen de coabitare. Vă imaginaţi totuşi un stat democratic tranşând conflictele cu tancurile? Gândiţi-vă că în epoca Băsescu sau Iohannis, unul dintre preşedinţi ar fi hotărât să scoată tancurile împotriva opozanţilor săi, neacceptând că în Parlament exisă şi inamicii săi. Asta tocmai pentru a va arăta că România, cu imensele sale deficienţe, cu excepţia mineriadelor şi a mineriadei domnului Dragnea, România, cu toate că este şchioapă, este un alergător de cursă lungă în comparaţie cu modul în care s-a structurat democraţia în Federaţia Rusă. Priviţi Belarus şi Federaţia Rusă şi veţi înţelege de fapt în ce direcţie se poate merge după prăbuşirea unui regim comunist”, afirmă politologul. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].