JPMorgan: Războiul Rusiei în Ucraina şi prăbuşirea pieţei imobiliare chineze poT duce la cel mai grav val de defaulturi corporative de la criza financiară globală

JPMorgan a avertizat luni că o combinaţie între războiul Rusiei din Ucraina şi prăbuşirea pieţei imobiliare în China, afflată în curs, ar putea duce la cel mai grav val de defaulturi corporative de la criza financiară globală, transmite Reuters. Un nou raport publicat de analiştii băncii estimează că rata de nerambursare pe pieţele emergente (EM) va ajunge acum la 8,5%, mai mult decât dublă faţă de nivelul 3,9% la care se aşteptau la începutul anului, înainte de războiul din Ucraina. Volumul obligaţiunilor de pe piaţa internaţională EM ”cu randament ridicat”, mai riscant, care sunt tranzacţionate acum la niveluri de dificultate, a crescut la 166 de miliarde de dolari, cea mai mare sumă din 2009, când criza financiară globală a ridicat rata de neplată la 10,5%. Se preconizează că Europa de Est va înregistra o rată de neplată record, de 21,1%, din cauza ratelor de 98,8% şi 27,3% din Ucraina şi Rusia, unde firmele se află acum în dificultate din cauza războiului sau a sancţiunilor fără precedent ale Occidentului. Corporaţiile ucrainene au oferit actualizări frecvente investitorilor, de la începutul invaziei, şi toate au descris o imagine similară a operaţiunilor lor: exporturile sunt perturbate, generarea de venituri şi încasările sunt decimate. Între timp, problemele din sectorul imobiliar din China au determinat o rata de nerambursare estimată a Asiei crescută la 10%, de la 7%. În acest an sunt aşteptate defaulturi în valoare de 32 de miliarde de dolari, de către 29 de dezvoltatori chinezi care au dificultăţi financiare. Acestea implică o rată de nerambursare de 31% pentru sector şi, dacă acestea se vor adăuga defaulturilor în valoare de 49 de miliarde de dolari, ale unor 26 de firme de anul trecut, ar însemna că jumătate din obligaţiunile imobiliare cu randament ridicat ale Chinei vor fi epuizate. ”Împreună cu o rată de nerambursare de 30% înregistrată anul trecut, am putea vedea că mai mult de jumătate din sector este decimat”, au spus analiştii JPMorgan, explicând modul în care ”surprizele”, cum ar fi datoria ascunsă şi dezvoltatorii care nu îşi asumă obligaţiunile în mod neaşteptat, au păgubit investitorii.   Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here