Convorbirile Rusiei cu o Ucraină “ostilă” nu au fost uşoare, dar important este că ele continuă, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dimtri Peskov, conform Reuters. “Ucraina este un stat foarte dificil, foarte dificil pentru noi. Este ostilă faţă de noi”, a declarat el la televiziunea belarusă. Rusia şi Ucraina au avut ,ai multe runde de negocieri, atât în Turcia, cât şi în sistem videoconferinţă. “Important este că discuţiile continuă, în Istanbul sau în altă parte”, a afirmat Peskov, adăugând că negocierile nu au fost “uşoare”. De asemenea, a precizat că Rusia ar dori ca discuţiile să continue în Belarus, dar Kievul se opune acestei idei. Dmitri Peskov a afirmat că Moscova a lansat invazia pentru a “salva” două regiuni estice capturate de separatiştii sprijiniţi de Rusia în 2014 şi a subliniat că el este convins că limba rusă va fi reaşezată la locul cuvenit în ţară. Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că “operaţiunea specială” a Rusiei în Ucraina a fost necesară “pentru a proteja oamenii care au fost supuşi hărţuirii şi genocidului”, prin aceasta înţelegându-se cei pentru care prima sau singura limbă este rusa. Ucraina a respins acuzaţiile de genocid, despre care a afirmat că sunt inventate. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].