Rusia susţine că imaginile de la Bucea sunt “o provocare” a Kievului şi neagă acuzaţiile că armata rusă a ucis civili

Ministerul rus al Apărării a negat acuzaţiile Kievului că armata rusă a ucis civili la Bucha, precizând, într-un comunicat pe Telegram, că imaginile apărute în social media sunt “doar o nouă provocare” a Ucrainei şi o înscenare. Ministerul a menţionat că soldaţii ruşi au părăsit oraşul la 30 martie şi că primarul din Bucea nu a spus de atunci nimic despre crimele de care sunt acuzaţi ruşii. “Toate fotografiile şi filmele publicate de regimul de la Kiev, care ar doveni unele ‘crime’ comise de soldaţii ruşi la Bucea, în regiunea Kiev, sunt doar o nouă provocare. În perioada în care oraşul a fost sub controlul forţelor armate ruse, niciun localnic nu a suferit în urma vreunei acţiuni violente. Soldaţii ruşi au dus şi au distribuit 452 de tone de ajutor umanitar pentru civilii din regiunea Kiev. Atât timp cât oraşul a fost sub controlul forţelor armate ruse, chiar şi atunci, până acum, localnicii din Bucea au mers liber prin oraş şi au folosit telefoane mobile. Ieşirile din Bucea nu au fost blocate. Toţi localnicii erau liberi să părăsească oraşul către nord, inclusiv să plece în Belarus. În acelaşi timp, periferia de sud a oraşului, inclusiv zonele rezidenţiale, era bombardată nonstop de trupele ucrainene cu artilerie de calibru mare, tancuri şi lansatoare de rachete. Am vrea să subliniem că toate unităţiile ruseşti s-au retras din Bucea la 30 martie, în ziua de după negocierile faţă în faţă Rusia-Ucraina din Turcia. Mai mult, la 31 martie, primarul din Bucea, Anatoli Fedoruk, a confirmat într-un mesaj video că nu mai sunt soldaţi ruşi în oraş, însă el nici măcar nu a menţionat că ar fi localnici împuşcaţi pe străzi, cu mâinile legate. Drept urmare, nu este surprinzător că aşa zisa ‘dovadă a crimelor’ de la Bucea nu a apărut decât în a patra zi, când serviciile de securitate ale Ucrainei şi reprezentanţii presei ucrainene au ajuns în oraş. Este în special îngrijorător faptul că toate cadavrele oamenilor care au apărut în imaginile publicate de regimul de la Kiev nu sunt rigide după cel puţin patru zile şi că rănile conţin sânge neconsumat. Toate acestea confirmă concludent că folografiile şi imaginile video din Bucea sunt altă păcăleală, o punere în scenă şi o provocare a regimului de la Kiev pentru presa occidentală, aşa cum a fost şi cazul maternităţii din Mariupol şi cum s-a întâmplat şi în alte oraşe”, este comunicatul Ministerului Apărării din Rusia, postat pe Telegram de Ministerul rus al Afacerilor Externe. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here