Şefa Executivului din Hong Kong, Carrie Lam, anunţă că nu candidează la un al doilea mandat, în mai

Şefa Execurtivului din Hong Kong Carrie Lam a anunţat luni că nu candidează la al doilea mandat, în mai, când elita politică pro-chineză din oraş urmează să desemneze un nou lider, relatează AFP. ”Îmi voi încheia mandatul de cinci ani de şefă a Executivului la 30 iunie şi îmi voi încheia în mod oficial cariera de 42 de ani în Guvern”, a anunţat Carrie Lam. Ea dă asigurări că liderii de la Beijing, pe care i-a avertizat cu privire la intenţiile pe care le are în martie 2021, i-”au înţeles şi respectat” alegerea. Carrie Lam, în vârstă de 64 de ani, îşi justifică această alegere prin ”considerente familiale”. ”Trebuie să-i pun pe membrii familiei mele pe primul loc, iar ei consideră că a venit timpul să mă întorc acasă”, a declarat ea. În urma unei cariere de funţcionară, Lam a devenit în 2017 prima femeie la conducerea Hong Kongului. Mandatul său a fost extrem de agitat. Manifestaţii uriaşe în favoarea democraţiei, în 2019, au antrenat o preluare a controlului asupa oraşului de către Guvernul central chinez. Apoi Hong Kongul s-a izolat de restul lumii timp de doi ani, pentru a se proteja de covid-19, însă varianta foarte contagioasă omicron a SARS-CoV-2 a condus la depăşirea totală a sistemului sanitar. Şeful Executivului din Hong Kong nu este ales în mod direct – una dntre principalele revendicări ale taberei democrate, de-acum redusă la tăcere. Un comitet de 1.500 de persoane – toate loiale regimului chinez – este cle care desemnează şeful Executivului. Previziuni cu privire la cine va conduce acest teritoriu chinez cu 7,5 milioane de locuitori, a treia piaţă financiară dn lume, sunt incerte. Noul şef al Executivului urmează să fie ales la 8 mai, însă, pentru moment, nu există nicio canddatură realistă. Actualul număr doi de la Hong Kong, John Lee, un fost membru al serviciilor de securitate, este prezentat de către presa locală drept un candidat probabil. Carrie Lam a dat asigurări luni că nu a primit încă demisia vreunui ministru, o etapă obligatorie pentru orice membru al Guvernului în vederea intrării în campanie electorală. Şefa în exerciţiu a Executivului local a mulţumit Beijingului pentru încrederea şi susţinerea pe care i le-a acordat şi a subliniat că mandatul său a fost marcat de ”o presiune” fără precedent, prin manifestaţiile din 2019 şi pandemia covid-19. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here