Comitetul rus de anchetă urmează să ancheteze cu privire la o ”provocare” împotriva armatei ruse în legătură cu masacrele de la Bucea

Rusia anunţă luni că va ancheta cu privire la o ”provocare” vizând să ”discrediteze” forţele ruse în Ucraina, care acuză Guvernul ucrainean de ”manipularea” opiniei publice, la o zi după descoperirea a zeci de cadavre ale unor civili la Bucea, relatează AFP. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică Rusia de comiterea unui ”genocid” în Ucraina, la o zi după aceste descoperiri. Directorul Comitetului rus de anchetă, Aleksandr Bastrîkin, a ordonat ”să se prezinte o evaluare judiciară a provocării din partea Ucrainei cu privire la uciderea unor civili la Bucea”, anunţă într-un comunicat Comitetul, însărcinat cu principalele anchete penale în Rusia. ”Cu scopul de a discredita militarii ruşi, Ministrul ucrainean al Apărării a difuzat în presa occidentală imagini filmate la Bucea, în regiunea Kiev, ca probă a unei ucideri în masă a unor civili”, acuză într-un comunicat Comitetul. ”Potrivit unor informaţii de la Ministerul rus al Apărării, toate materialele difuzate de către regimul de la Kiev despre crime ale unor militari ruşi în această localitate nu corespund realităţii şi au un carcater provocator”, acuză Comitettul. Potrivit Comitetului, Aleksandr Bastrîkin a ordonat să se a ”măsuri exhaustive” în vederea identificărtii tuturor persoanelor implicate şi să se stabilească dacă acestea este necesar să fie judecate cu privire la difuzare de ”informaţii false” despre armata rusă, o infracţiune introdusă în Codul Penal rus după invazia Ucranei, pedepsită cu până la 15 ani de închisoare. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here