Ce cuprinde pachetul de măsuri ”Sprijin pentru România”:  Programul Family start, privind garantarea unui credit în valoare de maxim 75.000 lei, în proporţie de 80% de către stat / Programul naţional Student Invest

Pachetul de măsuri pentru populaţie intitulat ”Sprijin pentru România”, ce urmează să fie prezentat, luni, de liderii coaliţiei, cuprinde, printre altele, Programul ”Family start” – garantarea unui credit în valoare de maxim 75.000 lei, în proporţie de 80% de către stat şi Programul naţional ”Student Invest” – garantarea unui credit în valoare de maxim 50.000 lei, în proporţie de 80% de către stat. Pachetul de măsuri urmează să fie discutat în şedinţa coaliţiei de la ora 16.00, iar forma finală va fi prezentată de liderii coaliţiei, într-o conferinţă de presă, la ora 18.00. MĂSURI ECONOMICE AGRICULTURA   MĂSURI SOCIALE TINERET In ceea ce priveşte domeniul tineretului, Guvernul are în vedere  proiecte dedicate Anului 2022- Anul Tineretului în România.   1.      Programul Family start Prin acest program se propune garantarea unui credit în valoare de maxim 75.000 lei, în proporţie de 80% de către stat, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare, precum şi în suportarea dobânzilor şi a cheltuielilor adiacente creditului pentru acordarea de finanţări pentru acoperirea unor cheltuieli eligibile in program (de exemplu: plata cheltuielilor cu cresa, gradinita, scoala, after school, achiziţia de autoturisme familiale noi cu 7 locuri, taxe de studii, inclusiv licenta, master, doctorat, plata chiriei, avans din achiziţia unei locuinţe). Beneficiari eligibili: Persoane fizice cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniţi şi până la 45 de ani neîmpliniţi care isi intemeiaza o familie si care au venituri nete de pana la maxim 7500 RON pe familie/luna. Număr maxim este de 10.000 beneficiari. 2. Programul naţional Student Invest Prin acest program se propune garantarea unui credit în valoare de maxim 50.000 lei, în proporţie de 80% de către stat, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare, precum şi în suportarea dobânzilor şi a cheltuielilor adiacente creditului. Valoarea maximă a finanţării este de 50.000 lei, cheltuieli eligibile în cadrul programului fiind credite pentru  taxe de studii, inclusiv licenta, master, doctorat, pentru publicarea unor cărţi sau a studiilor de specialitate, plata locurilor de cazare în căminele studentesti, etc. Beneficiari eligibili: Persoane fizice cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniţi şi până la 31 de ani neîmpliniţi care sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ superior autorizat de către Ministerul Educaţiei Naţionale. Număr maxim este 10.000 beneficiari.             Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here