Doi bărbaţi din Dâmboviţa au fost reţinuţi, fiind suspectaţi de răpirea unei tinere de 28 de ani din localitatea buzoiană Padina. Aceasta este soţia unuia dintre suspecţi, care plecase însă de două luni de acasă, din cauza agresiunilor la care era supusă. Potrivit anchetatorilor, tânăra de 28 de ani din judeţul Buzău se despărţise de soţul ei de acum două luni, în tot acest timp ea locuind la mai multe rude, dar îşi schimba frecvent locaţia pentru a nu fi descoperită de soţul ei. Marţi, tânăra era la un frate al ei când a observat că în faţa porţii parchează un autoturism din care coboară soţul său. Femeia a fugit pe stradă, însă a fost prinsă din urmă, agresată şi obligată să urce în maşină. Poliţia a fost alertată de fratele tinerei. “Ieri, 13 aprilie, în jurul orei 15.00, poliţiştii din Buzău au fost sesizaţi de un bărbat cu privire la faptul că sora sa, de 28 de ani, din Padina, a fost luată cu forţa de doi bărbaţi, introdusă într-un autoturism, maşina fiind ulterior condusă pe DN 2C, spre Pogoanele. Apelantul a precizat că unul dintre bărbaţi este soţul surorii sale, de care aceasta s-ar fi despărţit în fapt. În urma apelului, a fost constituită de îndată echipa operativă, formată din poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale, poliţişti ai oraşului Pogoanele şi secţiilor rurale arondate. Totodată, autoturismul şi ocupanţii acestuia au fost daţi în consemn către întreg dispozitivul aflat în serviciu în judeţul Buzău, dar şi poliţiştilor din judeţele învecinate”, se arată într-un comunicat remis miercuri de IPJ Buzău. La numai o oră de la sesizare, poliţiştii din Prahova au identificat şi oprit maşina în trafic, în oraşul Mizil. Tânăra se afla în autoturism. Din declaraţiile victimei, aceasta ar fi fost luată împotriva voinţei sale, fiind şi agresată fizic de soţul său. Cei doi bărbaţi, în vârstă de 33, respectiv 38 de ani, au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore. Miercuri, ei vor fi prezentaţi Judecătoriei Pogoanele, cu propunere de arestare preventivă, pentru violenţă în familie şi lipsire de libertate în mod ilegal. Soţul tinerei răpite este acuzat de violenţă în familie şi lipsire ilegală de libertate, în timp ce amicul care l-a ajutat să-şi ducă planul la capăt şi a condus maşina va fi cercetat doar pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].