Ministerul rus al Apărării susţine că a început evacuarea soldaţilor ucraineni grav răniţi din oţelăria Azovstal din Mariupol, relatează agenţia de presă rusă RIA Novosti, citată de CNN. Ucraina nu a făcut nicio declaraţie cu privirea la evacuarea soldaţilor grav răniţi din interiorul oţelăriei. ”Pe 16 mai, în urma negocierilor cu reprezentanţii militarilor ucraineni blocaţi pe teritoriul combinatului siderurgic Azovstal din Mariupol, s-a ajuns la un acord privind evacuarea răniţilor”, a precizat Ministerul rus al Apărării, potrivit agenţiei de presă de stat RIA Novosti. În prezent, în zona oţelăriei a fost instituită o încetare a focului şi a fost deschis un coridor umanitar, prin care militarii ucraineni răniţi sunt transportaţi la o unitate medicală din Novoazovsk, Republica Populară Doneţk, în vederea acordării serviciilor medicale, se mai arată în comunicatul ministerului. Novoazovsk se află la aproximativ 40 de kilometri de Mariupol. Nu se precizează câte persoane vor fi evacuate, relatează AFP. Potrivit autorităţilor ucrainene, aproximativ 1.000 de soldaţi, inclusiv 600 răniţi, se află în prezent blocaţi în oţelăria Azovstal. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].