Rusia își intensifică retorica amenințării cu folosirea arsenalului nuclear, chiar dacă încearcă să-i dea o aparență defensivă. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a afirmat că Moscova nu intenţionează să ia calea escaladării nucleare în disputa sa cu Occidentul, pe fondul războiului din Ucraina, dar îi avertizează pe aliaţii că “n-ar trebui să îi testeze răbdarea”. 

Comentariile Mariei Zaharova, una dintre vocile proeminente ale propagandei ruse, urmează unei serii de avertismente din partea unor oficiali ruşi de rang înalt, între care însuşi preşedintele Vladimir Putin, potrivit cărora sprijinul militar occidental pentru Ucraina sporeşte riscul unui conflict nuclear catastrofal, scrie Reuters, citată de News.ro.

 

Putin prezintă războiul din Ucraina  – pe care îl numeşte „operaţiune militară specială” şi care deja durează de 14 luni – drept o luptă existenţială cu un Occident agresiv şi arogant şi a declarat că Rusia va folosi toate mijloacele disponibile pentru a se proteja împotriva oricărui agresor.

 

„Vom face totul pentru a împiedica evoluţia evenimentelor în direcţia celui mai rău scenariu, dar nu cu preţul încălcării intereselor noastre vitale”, a declarat Maria Zaharova în conferinţa de presă de joi. „Nu recomand nimănui să se îndoiască de determinarea noastră şi să o pună la încercare în practică”, a adăugat ea.

 

„Ei (Statele Unite) continuă să încalce în mod deliberat interesele noastre fundamentale, să genereze în mod deliberat riscuri şi să ridice mizele în confruntarea cu Rusia”, a acuzat purtătoarea de cuvânt a ministerului condus de Serghei Lavrov.

Rusia a criticat vehement furnizarea de arme occidentale către Ucraina şi extinderea NATO mai aproape de graniţele sale.

 

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, un aliat apropiat al lui Vladimir Putin, a declarat la începutul acestei săptămâni că lumea se află „foarte probabil în pragul unui nou război mondial” şi a avertizat că Rusia nu va ezita să folosească prima arma nucleară dacă va considera că îi este ameninţată existenţa ca stat.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here