Intervenind brutal în disputa dintre doi jurnaliști, Victor Ciutacu, de la România TV și Cătălin Tolontan, de la Libertatea, reprezentanții Consiliului Național al Audiovizualului au săvârșit un abuz de mari proporții, arată un comunicat al Clubului de Presă.  

Sancționând cu 100.000 de lei postul România TV. În acest scop, au utilizat un anumit expert CNA, Mugur CIUMAGEANU, care, așa cum a dovedit cu probe Iosefina Pascal, membru al Grupului de Inițiativă al Clubului de Presă, este de fapt membru al ActiveWatch, are o relație personală de prietenie cu Mircea Toma, membru marcant CNA, și are un istoric de probleme de integritate în domeniul profesional și este cel care, aflându-se în conflict de interese, a determinat mai mulți psihologi să semneze petiția în baza căreia CNA a sancționat România TV.

 

Un alt membru CNA, Cristina Ancuța Pocora, și-a permis să amenințe – și avem înregistrarea – România TV, că poate rămâne fără licență la următoarea solicitare de prelungire, motivul invocat fiind ,,conduita postului’’. Mai mult, doamna Pocora a susținut că radiodifuzorii nu s-au solidarizat cu cei de la România TV pentru că au înțeles că e vorba doar de o răfuială cu Libertatea și nu au vrut să se compromită.

 

Un alt membru al CNA, Mircea Toma, deși neagă, în mod repetat, ingerința CNA în politica editorială a postului, a declarat că instituția desfășoară ,,un proces educativ’’ și că ,,procesul editorial se poate îmbunătății’’ dacă ,,feedbackul nostru este exprimat atât prin sancțiuni, cât și prin recomandări’’.

 

În a doua parte a ședinței a fost amendat cu 10.000 de lei și somație publică postul Realitatea PLUS pentru că membrii CNA au considerat că moderatorul, Anca Alexandrescu, nu ar trebui să discute despre problemele din campania de vaccinare, spunând că promovează “teorii ale conspirației”, deși a avut invitați din domeniul medical. Un singur membru al CNA a votat împotriva sancțiunii, argumentând că moderatorul are dreptul la opinie și să dezbată teme de interes public.

Îi solicităm cu insistență domnului Marcel Ciolacu, ca în calitatea domniei sale de președinte PSD și de președinte al Camerei Deputaților, să întreprindă toate diligențele necesare pentru ca, de urgență să fie reprogramată dezbaterea care a fost amânată la Comisia pentru Cultură a Camerei Deputaților, dezbatere la care am solicitat să fie prezenți și câțiva reprezentanți ai Clubului de Presă. Facem precizarea că, în vederea acestei dezbateri, am prezentat și conducerii Camerei Deputaților, conducerii Senatului și șefilor celor două comisii, un număr semnificativ de probe care demonstrează că, în mod deliberat, membrii CNA hingheresc casele de presă din domeniul audiovizualului. Aceeași solicitare o adresăm și conducerii partidului AUR, care ne-a susținut și a determinat inițial, cel puțin la Camera Deputaților, punerea pe ordinea de zi a respectivei dezbateri.

Le reamintim tuturor celor interesați că în data de 3 mai, de Ziua Libertății Presei, vom organiza prima Convenție Națională în București, într-o locație și un interval de timp pe care le vom preciza ulterior, a transmis Clubul de Presă.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here