Politicienii aflați la putere au ajuns să se întreacă în averi cu partenerii de viață. În unele cazuri, soțul sau soția câștigă cu mult peste salariul demnitarilor, mai ales că afacerile nu pot fi controlate în acte de ei. Alina Gorghiu, președinte interimar la Senat, câștigă de exemplu cu mult sub veniturile încasate de soțul ei Lucian Isar.  

Funcția de demnitar îi aduce unui politician un venit cu mult peste mediu. Un parlamentar câștigă în jur de 12 mii de lei net pe lună, în timp ce președintele României are puțin peste 14 mii de lei. Aflați în poziție publică, politicienii nu pot să facă afaceri care să îi ducă în incompatibilitate, acesta fiind și motivul pentru care, de cele mai multe ori, partenerii de viață sunt mult mai bogați decât ei, controlând afacerea familiei. Sunt însă și cazuri în care soții au salarii mult mai mari decât cel al politicienilor.Potrivit declarației de avere, Alina Gorghiu a încasat anul trecut din funcția de senator peste 156 de mii de lei, adică 13 mii de lei net pe lună. Soțul ei, Lucian Isar, a luat de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare un salariu de peste 130 de mii de lire sterline, la care se adaugă diverse alocații care au ajuns la 65.410 lire sterline. Lucian Isar are de altfel bijuterii de peste 80 de mii de euro, în timp ce liberala Alina Gorghiu deține tablouri în valoare de 8 mii de euro.În aceeași situație este și Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, care a câștigat anul trecut de la stat puțin peste 230 de mii de lei, ceea ce înseamnă un salariu de 19 mii de lei net lunar. Soția sa, angajată la Banca Mondială, a avut anul trecut un salariu asemănător, de 275 de mii de lei. Pe lângă salariu, Emmaline a încasat peste 60 de mii de dolari din închirierea unei case, arată declarația de avere.Și Petre Daea s-a aflat în poziția în care a adus mai puțini bani în casă decât soția. În 2021, când nu era ministru, Daea a încasat o pensie de 62 de mii de lei la care se adaugă 19 mii de lei pensia specială, dar și 17 mii de lei venit de la partid. În schimb, soția sa, Camelia Luchian, a avut salarii care au însumat peste 143.000 lei pe an.Kelemen Hunor este politicianul care încasează lunar două salarii, cel de vicepremier dar și salariul de la partid, în sumând peste 300 de mii de lei. Angajată la comunicare la UDMR, soția lui Kelemen Hunor, Eva, a luat în 2021 un salariu total de 91 de mii de lei. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here