Este zi de mare sărbătoare pentru creștin-ortodocși.
OrtodoxeSf. Proroc Ieremia; Sf. Cuv. Mc. Eftimie, Ignatie şi Acachie
Greco-catoliceSf. pf. Ieremia; Sf. Iosif Muncitorul
Romano-catoliceSs. Iosif Muncitorul; Ieremia, profet
Sfântul Proroc Ieremia este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 1 mai.
“Sfântul Prooroc Ieremia a fost din Anatot, cetatea preoţilor, în partea lui Veniamin, cetate departe de Ierusalim ca la trei mile, născut după tată, Helchie, mai marele preot. El a fost ales şi sfinţit prooroc din pântecele maicii sale, precum însuşi Domnul i-a prezis despre aceasta: Mai înainte de a te zămisli în pântece te-am cunoscut şi mai înainte de a ieşi tu din coapse te-am sfinţit şi te-am pus prooroc între neamuri”. (Vieţile Sfinţilor)
Este unul dintre profeţii mari ai Vechiului Testament. A început misiunea sa profetică de tânăr, când Domnul a atins cu mâna Sa gura lui Ieremia şi a spus: “Iată, am dat cuvintele Mele în gura ta. Iată, te-am pus astăzi peste neamuri, peste împăraţi, ca să dezrădăcinezi, să strici, să risipeşti şi să biciuieşti păcatele cele de moarte şi fărădelegile poporului, şi iarăşi să zideşti şi să propovăduieşti pocăinţa şi întoarcerea spre viaţă”. (Vieţile Sfinţilor)
Predica sa de început vestea poporului judecata aspră a lui Dumnezeu şi nenorocirile ce se vor abate asupra Ierusalimului, din cauza idolatriei în care căzuse.
În timpul Sfântului Proroc Ieremia au domnit patru regi în Ierusalim: Iosia, Ioachim, Iehonia şi Sedechia.
A fost închis de către regele Ioachim în vremea în care Israelul era sub stăpânirea chaldeilor lui Nabucodonosor. În perioada în care Nabucodonosor schimba după voia sa regii Israelului, Sfântul Proroc Ieremia îi îndemna pe iudei să se supună jugului străin, căci este trimis de Dumnezeu pentru curăţarea păcatelor lor. A fost socotit trădător şi aruncat în închisoare.
A fost şi profetul decăderii Regatului Iudeei, prorocind că babilonienii vor cuceri Ierusalimul: “Navuzardan, cel mai mare voievod al puterilor haldeieşti, cu ceilalţi voievozi şi cu mulţimea de ostaşi, au dărâmat zidurile Ierusalimului şi l-au umplut de sânge, pierzând cu sabie şi cu foc cea mai frumoasă şi cea mai strălucită cetate a scaunului împăraţilor Iudeei”. (Vieţile Sfinţilor)
A profeţit şi anii robiei, 70 de ani.
“Iar în vremile acelea, Sfântul Prooroc Ieremia a scris în taină la Babilon, către poporul ce era în robie, vestindu-le lor că au să petreacă 70 de ani; iar după trecerea celor 70 de ani, are să-i cerceteze pe ei Domnul şi să-i întoarcă la Ierusalim, sfătuindu-i pe ei să-şi zidească acolo case, să-şi sădească grădini şi pe fiii lor să-i însoare, ca să se înmulţească şi să nu se împuţineze în robie.
Încă îi mai sfătuia pe ei ca să nu asculte de proorocii cei mincinoşi, care erau între dânşii şi le făgăduiau lor cu minciună, grabnică libertate. Ci să se roage lui Dumnezeu pentru împăratul Nabucodonosor, ca întru pacea lui să aibă odihnă şi să petreacă fără de tulburare până la împlinirea celor 70 de ani, care li s-au hotărât lor de Dumnezeu”. (Vieţile Sfinţilor)
Sfântul Ieremia a mai prorocit şi despre Patimile Mântuitorului Hristos iar, când era în Egipt, a prorocit despre sfărâmarea idolilor şi despre venirea în Egipt a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu cu Pruncul.
A fost ucis cu pietre în timpul refugierii iudeilor în Egipt, după distrugerea Templului.