Românii știu să facă haz de necaz, iar pe Reddit a pornit o întreagă dezbatere și un vot pentru desemnarea celui mai urât oraș din România. Argumentele au fost multe, la fel și localitățile nominalizate. 

Printre cele mai urâte orașe din România nominalizate în dezbaterea de pe rețeaua socială Reddit s-au numărat Corabia, Făgăraș, Constanța, Țăndărei și Giurgiu.

Dintre toate propuneri, câteva s-au remarcat și au primit cel mai mare număr de voturi.

„Constanța. Nu știu cum un oraș cu port, plajă, centru vechi, istorie a ajuns atât de rău. Mereu, când intru, îmi aduce aminte de Bucureștiul de acum 20 de ani +. Poate mi se pare mie, dar șoferii de acolo au un buff +50% bombardieri”, spune unul dintre votanții celui mai mare oraș intrat în top.

„Tocmai ce am fost la Giurgiu weekendul acesta. Un oraș părăsit, 3 chestii/obiective de văzut în tot orașul, dintre care unul e un parc mai mic decât jumătate din parcul de sector din București. Si haite de câini vagabonzi, de am avut flashbacks la perioada când era plin în București cu ei de îți era frică să mergi prin unele cartiere”, scrie un alt internaut.

O apreciere foarte scurtă, dar plină de umor, este legată de unul din orașele situate într-o zonă frumoasă a țării. „Resița. Face Vasluiul să arate ca NYC”, scrie un alt utilizator al rețelei.

Un utilizator a fost dezamăgit de Mediaș, pe care îl credea „sora Sighișoarei”, dar și de orașele din secuime. „În secuime, situația e la fel. Sfântu Gheorghe și Miercurea Ciuc sunt două orașe gri, parcă abandonate. De înțeles frustrarea maghiarilor de acolo. Nu naționalismul îi împinge să voteze cu UDMR sau să disprețuiască România, ci sărăcia. Am mai trecut prin Băile Tușnad, dar nu știu dacă se poate încadra ca oraș. O stațiune cu peisaje superbe, dar parca blocată în anii ’70. Același comentariu și despre Gheorgheni”, spune internautul.

În cele din urmă, cele mai multe voturi au mers spre Corabia, urmat de Făgăraș, Constanța, Țăndărei și Giurgiu.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here