Toți șoferii trebuie să știe în cât timp se elimină alcoolul din sânge, pentru că nu ar trebui să se urce la volanul mașinii dacă au consumat băuturi alcoolice în decursul unei zile. Este foarte important să nu fii nici mahmur atunci când conduci. 

Dacă băutura pe care o bei este tare și consumată în cantități destul de mari, atunci află că alcoolul poate rămâne în sânge până la 24 de ore. Spre exemplu, un litru de vin se elimină din sânge în 7 sau 9 ore.

De asemenea, 500 de mililitri de alcool de 5% se elimină mai repede din sânge, deoarece este echivalentul unei beri. Dacă bei o bere în aproximativ o oră, adică mai lent, atunci aceasta va fi eliminată din sânge în maxim două ore. În schimb, dacă respectiva bere este băută mai repede, într-o jumătate de oră, atunci aceasta este eliminată în 6 ore.

Timpul în care se detectează alcoolul în sânge

Acum îți vom prezenta timpul în care se detectează alcoolul în sânge. Conform medlife.ro, în funcție de testul care este folosit, timpul în care se detectează prezența alcoolului poate varia după cum urmează:

-alcoolul în sânge se poate depista timp de 6-12 ore;

-alcoolul în respirație se poate depista într-un timp de până la 24 de ore;

-alcoolul în urină se poate depista timp de 12 sau timp de 48 de ore;

-alcoolul în salivă se poate depista timp de 48 de ore;

-alcoolul în păr se poate depista până la 90 de zile.

Ce se întâmplă dacă te oprește poliția și ești băut la volan

În România, dacă ai o alcoolemie de până în 0,8 la mie și te urci la volan, atunci află că riști o amendă, însă riști și să rămâi fără permis de conducere. Dacă ai o alcoolemie de peste 0,8 la mie poți să riști mai mult, cum ar fi trimiterea în judecată sau condamnarea la mulți ani de închisoare.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here