Protestul organizat în centrul Bucureștiului, de AUR și de alte formațiuni, s-a încheiat. La marșul care s-a desfășurat pe traseul Piața Constituției – Piața Universității – Piața Victoriei, au participat circa 10.000 de oameni, cât estimaseră și organizatorii. La final, liderul AUR George Simon i-a chemat din nou pe susținătorii săi să iasă în stradă, miercuri. 

La ora 19.00, George Simion a anunțat încheierea protestului și i-a cheamt pe simpatizanți din nou în stradă miercuri, pentru a bloca votul în Parlament, „dacă stăpânii lor de la Bruxelles le impun să voteze aceste legi”, facând referire la o serie de proiecte aflate în Parlament și care ar urma să realizeze o armonizare cu legislația europeană, mai cu seamă în domeniul protecției sociale a minorilor.

 

În același timp, liderii AUR au acuzat actuala conducere de servilism și de lașitate în raport cu Uniunea Europeană, în opinia manifestanților, românii fiind tratați la Bruxelles ca cetățeni europeni de mâna a doua.

 

UPDATE 17.45 Aproximativ 10.000 de oameni participă la protestul AUR, potrivit Realitatera Plus și forțelor de ordine care asigură desfățurarea în bune condiții a manifestării. Participanții sunt în marș pe bulevardul Magheru, între Piața Universității și Piața Victoriei, iar traficul este blocat.

 

“Nu ne vindem ţara!”, “Hoţii, hoţii!”, “Ne-au călcat străinii!”, “Jos Guvern de hoţi!”,”PNL eşti o mizerie!” sunt câteva dintre lozincile strigate de manifestanţi, care au steaguri, pancarte şi vuvuzele.

UPDATE 17.00: Manifestanții AUR au ajuns la Piața Unirii și se îndreaptă spre Piața Universității.

Potrivit programului, protestul se va încheia cu un marș prin centrul Capitalei, pe traseul Piața Constituției – Piața Unirii – Piața Universității – Piața Victoriei – sediile PSD și PNL.

UPDATE 16:00 În fața Parlamentului s-au adunat sute de susținători ai partidului, printre ei afându-se și George Simion.   00:00 00:16  

Majoritatea membrilor și simpatizanților AUR au sosit cu autocare până la intrarea în Capitală, de unde se îndreaptă spre Piața Constituției.

Unii s-au oprit pe drum la Universitatea Națională de Apărare, unde au scandat „Ursula, să știi, noi nu suntem copii”.

 

Conform prevederilor Legii nr. 60 din 1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare, adunările publice trebuie să se desfășoare în mod pașnic și civilizat, cu protecția participanților și a mediului ambiant, fără să stânjenească folosirea normală a drumurilor publice, a transportului în comun, cu excepția celor autorizate, funcționarea instituțiilor publice sau private, a celor de învățământ, cultură și sănătate, a unităților economice ori să degenereze în acțiuni turbulente de natură a pune în primejdie ordinea și liniștea publică, siguranța persoanelor, integritatea corporală, viața sau bunurile acestora ori ale domeniului public, și nu pot fi continuate după ora 23:00, caz în care intră sub incidența dispozițiilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată.

Jandarmeria Capitalei recomandă persoanelor care vor participa la aceste manifestații, dar şi celorlalţi cetăţeni, să manifeste înţelegere faţă de măsurile de siguranță luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicaţiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură şi săanunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi dacă observă persoane care au un comportament antisocial.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here