Cazul adolescentei de 14 ani de la o școală din Cluj, care s-a înecat cu un jeleu și a murit redeschide un șir lung de discuții legate de cursurile de prim-ajutor. Specialiștii spun că evenimentul ar fi putut fi evitat dacă profesorii sau colegii ar fi știut măcar cum să efectueze manevra Heimlich. Mai mult, spun aceștia, programa școlară nici nu pomenește de așa ceva.  

Pentru a fi înțelese ca la carte, tehnicile de prim ajutor trebuie repetate și exersate frecvent. Iar o soluție ar fi predarea acestora în școli, exact ca o oră din programa obișnuită. Reprezentanții Crucii Roșii se ocupă deja de predarea acestor cursuri, la cerere.”Absolut oricui i se poate întâmpla ceva rău, de orice natură, iar primul ajutor este o măsură necesară. Consider că ar trebui să fie una dintre competențele de bază ale fiecărui om și mă deranjează să văd că nu se pune suficient accent pe așa ceva”, a declarat Elena Katsloius, voluntar Crucea Roșie Mehedinți.În cazul elevei de 14 ani care a murit după ce s-a înecat cu un jeleu, maneva Heimlich ar fi fost salvatoare. Nici profesorii și nici elevii nu știau, însă, să o aplice.”Fiecare om poate fi în acea situație și trebuie să ajutăm”, spune o elevă.”Primul ajutor poate să salveze viața cuiva și consider că dacă știi să îl acorzi corect, ai putea să faci o faptă bună și să dai un exemplu și altor persoane să învețe să acorde primul ajutor’, este de părere un elev.Lipsa cursurilor nu ar fi singura problemă. Și medicii școlari sunt absenți din sute de unități de învățământ din țară. Dacă la oraș situația pare ținută sub control, în școlile de la sate numărul cadrelor medicale scade de la un an la altul. 

Citește și Cum arată jeleul cu care s-a înecat eleva de 14 ani din Cluj – Produsul e popular și într-o provocare pe TikTok – VIDEO

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here