Galaţi: O femeie a leşinat la scurt timp după ce a fost vaccinată cu serul Pfizer / Medicii au constatat că femeia a făcut un atac de panică

O tânară de 28 de ani din Galaţi a leşinat la scurt timp după ce a fost vaccinată cu serul de la Pfizer, iar medicii au constatat că incidentual a avut loc pe fondullui atac de panică. “În ultimele 24 de ore a fost raportată, la Centrul P SMU “Aristide Serfioti”, o reacţie adversă post imunizare – o stare de lipotimie pe fondul unui atac de panică. Persona (femeie – 28 de ani) şi-a revenit imediat şi nu a necesitat intervenţie medicală”, a precizat, marţi, Instituţia Prefectului Galaţi. Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean a ajuns la 92.762, iar numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 32.316. Alte 28.130 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti-SARS-CoV-2     Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here