Casa Albă a cerut ca Rusia să-și publice numărul real al focoaselor nucelare în funcțiune, însă Kremlinul a respins această inițiativă a americanilor.
Rusia a respins marţi posibilitatea de a publica numărul focoaselor nucleare pe care le deţine conform Tratatului Noul START sau START III, tratat în care Moscova şi-a suspendat participarea în februarie, relatează agenţia EFE.Departamentul de Stat de la Washington a anunţat luni că Statele Unite deţin în total 662 de rachete balistice intercontinentale echipate cu 1.419 focoase nucleare şi a îndemnat Rusia să publice la rândul ei datele asupra arsenalului său nuclear şi de asemenea să revină în tratatul Noul START. “Statele Unite cer Federaţiei Rusiei să revină la respectarea deplină a Tratatului Noul START şi a tuturor măsurilor stabilizatoare de transparenţă şi verificare conţinute” în document, a subliniat într-un comunicat Departamentul de Stat al SUA.”Nu, nu o vom face”, a răspuns marţi viceministrul rus de externe Serghei Riabkov. “Nu luăm în considerare acest lucru sub nicio formă”, a asigurat el, vorbind pe treptele Dumei de Stat, care în aceeaşi zi a denunţat Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale în Europa (CFE), semnat la începutul anilor ’90 cu scopul de a preveni ca alianţele militare rivale din timpul Războiului Rece – NATO şi Pactul de la Varşovia – să poată acumula forţe convenţionale suficiente pentru lansarea unei ofensive.Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat în februarie Occidentul că prin ajutorul militar oferit Ucrainei în războiul cu Rusia încearcă să provoace acesteia din urmă o “înfrângere strategică”, aşadar a decis suspendarea participării Rusiei la Tratatul Noul START sau START III, fără însă a-l denunţa, deşi ulterior Moscova nu a exclus nici această posibilitate.Acesta tratat, semnat în 2010 şi care în februarie 2021 a fost prelungit pentru încă 5 ani în urma unui acord între preşedinţii american şi rus, Joe Biden şi Vladimir Putin, limitează arsenalele nucleare ale Statelor Unite şi Rusiei la 800 lansatoare şi 1.550 de focoase desfăşurate pe rachete de fiecare parte. Ambele părţi au atins aceste limite în 2018.Dar odată ce Rusia a lansat în februarie 2022 agresiunea militară contra Ucrainei, Washingtonul a suspendat dialogul cu Moscova asupra controlului armamentelor, iar apoi Rusia a interzis în august vizitele americane în amplasamentele arsenalului său de arme nucleare.În lunile premergătoare lansării campaniei militare ruse în Ucraina, Rusia a cerut Occidentului “garanţii de securitate”, solicitare care apoi, până când Rusia a declanşat războiul, a făcut obiectul unor tratative diplomatice intense şi în cele din urmă eşuate, Washingtonul considerând inacceptabile cererile Moscovei.Rusia a solicitat în special retragerea infrastructurii militare a NATO pe poziţiile precedente anului 1997 – adică înaintea extinderii Alianţei către Est – şi promisiunea că nu va mai exista nicio nouă extindere a NATO către statele foste sovietice, mai ales către Ucraina.