Sărbătoarea San Fermin de la Pamplona, anulată al doilea an la rând din cauza covid-19, anunţă primarul oraşului, Enrique Maya

Sărbătoarea San Fermin de la Pamplona, în nordul Spaniei, unde eliberarea unor tauri atrage de obicei, în iulie, turişti din întreaga lume, a fost anulată al doilea an la rând din cauza pandemiei covid-19, a anunţat luni primarul oraşului, relatează AFP. ”Mă văd obligat, cu regret, să anulez în mod oficial sărbătoarea San Fermin în 2021”, a anunţat, într-o conferinţăă de presă, Enrique Maya, subliniind că organizarea sărbătorii ”ae reprezenta un risc cu adevărat foarte mare”, în contextul în care numărul personaelor vaccinate împotriva covid-19 este în continuare ”departe de (un nivel care să permită) o imunitate colectivă”. Regiunea Navara, a cărei capitală este Pamplona, este una dintre regiunile spaniole cu cele mai multe cazuri de covid-19. Rata incidenţei covid-19 în regiune este de 400 la 100.000 de locuitori, potrivit unor date publicate vineri de către Ministerul Sănătăţii. La nivel naţional, incidenţa este de 235. Această anulare nu este o surpriză. La începutul lui februarie, autorităţile regionale şi-au exprimat îndoiala puternică faţă de organizarea acestei sărbători, apreciind că ”o sărbătoare internaţională ca cea de San Fermin, unde vin milioane de oameni, nu va fi posibilă”. Anul trecut, pandemia a privat Pamplona de sărbătoarea care are loc de obicei de la 6 la 14 iulie. Această a doua anulare reprezintăo nouă lovitură dură aplicată economiei locale. În această perioadă, oraşul trăieşte de obicei în ritmul pericolului eliberării unor tauri de luptă, de care sute de persoane – îmbrăcate în alb şi roşu – încearcă se apropie cât mai mult, pe străzile pavate din centrul istoric al Pamplonei. Aceste ”encierros” se soldează anual cu mulţi răniţi, iar uneori cu morţi, luaţi în coarne de tauri. Şi alte oraşe spaniole au fost nevoite să renunţe, al doilea an la rând, la sărbătorile lor tradiţionale, din cauza pandemiei covid-19, precum Sevilia (sud), care şi-a anulat procesiunile religioase din Săptămâna Mare de Paşte. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here