Un nou accident feroviar a avut loc în România. De data aceasta e vorba de două locomotive care s-au ciocnit.
Două locomotive fără vagoane, care se deplasau pe relația Videle-Giurgiu, aparținând unor operatori privați, în care se aflau 4 persoane (mecanicul de locomotivă și manevrantul în fiecare), au intrat în coliziune.
În urma impactului, 3 persoane au suferit leziuni, sunt conștiente tansportate la spital. Din primele date, una dintre locomotive nu deține ordin de circulație. Circulația eroviară este oprită.
Conform unor surse, mecanicul de locomotivă care nu ar fi respectat semnalul de oprire se afla sub influența băuturilor alcoolice (0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat). La spital au fost transportate doar 2 persoane, respectiv mecanicii de locomotivă.
“Doi bărbați, în vârstă de 55 și 58 de ani, au ajuns la spital, în această noapte, în urma unui accident feroviar ce s-a produs între localitațile Toporu și Chiriacu. Evenimentul a avut loc la aproximativ un km de Gara Toporu, între două locomotive.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul ISU Giurgiu și ISU Teleorman, cu două autospeciale de stingere, o descarcerare, două ambulanțe SMURD și două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Giurgiu.
Echipajele au constatat faptul că în locomotive se aflau trei bărbați, găsiți conștienți și cooperanți. Doi dintre aceștia au fost preluați de SAJ și transportați la Uniunea de Primiri Urgențe Giurgiu. Un alt bărbat, în vârstă de 57 de ani, a primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând transportul la spital pentru investigații suplimentare.
Nu au fost afectate liniile de cale ferată, fiind avariate doar cele două locomotive.
Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.”, se arată în comunicatul autorităților.