Cadavrul unui preot din judeţul Arad a fost descoperit într-o baltă de pescuit, iar poliţiştii fac cercetări privind cauzele decesului.
„Poliţiştii Secţiei 5 Rurală Ineu au fost sesizaţi despre un cadavru, găsit într-o baltă de pescuit din localitatea Camna. În urma cercetării la faţa locului, cadavrul a fost identificat în persoana unui bărbat de 54 de ani, din Arad.
Trupul neînsufleţit nu prezenta urme vizibile de violenţă, acesta fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Arad, în vederea efectuării autopsiei şi luării măsurilor de urmare. Nu sunt suspiciuni cu privire la săvârşirea vreunei fapte penale”, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.
Reprezentanţii Arhiepiscopiei Aradului au precizat că preotul a slujit în ultimii ani la un centru de bătrâni din municipiul Arad, după ce anterior a fost preot la Penitenciarul Arad şi la Parohia Baraţca.
Conform sursei citate, a absolvit Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” de la Sibiu în anul 1995, iar în anul 2009 a absolvit şi cursurile postuniversitare de master ale Facultăţii de Teologie „Ilarion V. Felea” Arad. A fost hirotonit preot în 1 ianuarie 1996.