Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a fost reţinut de poliţişti după ce a fost acuzat de săvârșirea infracțiunilor de uzurparea de calități oficiale, șantaj, hărțuire și amenințare. 

Potrivit IPJ Gorj, ieri bărbatul s-ar fi prezentat la domiciliul fostei concubine, având asupra sa un toc și un pistol, iar pe cap ar fi purtat o șapcă inscripționată. Totodată, pe 30 aprilie a.c., bărbatul s-ar fi prezentat la domiciliul femeii, purtând uniforma, fără ca acesta să aibă calitatea de funcționar.

„De asemenea, începând cu luna august 2022, acesta ar fi șantajat-o pe femeie, solicitându-i să îi restituie cadourile primite pe durata relației, precum și 30.000 de lei, ar fi urmărit-o atât la locuința de domiciliu, cât și la locul de muncă și ar fi amenințat-o cu acte de violență, creându-i o stare de temere”, au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.

Oamenii legii au confiscat de la bărbat un pistol de tip airsoft, nesupus autorizării. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului, sub supravegherea unității de parchet competente, potrivit  Realitatea de Gorj

„La data de 17 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore, un bărbat, de 37 de ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de uzurparea de calități oficiale, șantaj, hărțuire și amenințare.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că bărbatul, la data de 17 mai a.c., s-ar fi prezentat la domiciliul fostei concubine, având asupra sa un toc și un pistol, iar pe cap ar fi purtat o șapcă inscripționată.

Totodată, la data de 30 aprilie a.c., bărbatul s-ar fi prezentat la domiciliul femeii, purtând uniformă, fără ca acesta să aibă calitatea de funcționar.

De asemenea, începând cu luna august 2022, acesta ar fi șantajat-o pe femeie, solicitându-i să îi restituie cadourile primite pe durata relației, precum și 30.000 de lei, ar fi urmărit-o atât la locuința de domiciliu, cât și la locul de muncă și ar fi amenințat-o cu acte de violență, creându-i o stare de temere.

Pistolul de tip airsoft, nesupus autorizării a fost ridicat de polițiști, în vederea continuării cercetărilor”, a transmis Poliția.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here