Minerii au protestat joi la Casa de Pensii. Un grup de 20 de actuali și foști salariați ai Complexului Energetic Oltenia a mers în audiență la conducerea instituției. Ei au cerut lămuriri despre reducerea vârstei de pensionare de 13 ani și cum pot beneficia de această prevedere dintr-o lege adoptată în 2021, potrivit Realitatea PLUS.
A fost protest joi dimineață la Casa de Pensii Gorj. Foștii mineri și angajați la CEO sunt nemulțumiți pentru că nu pot să iasă la pensie, și asta pentru că nu se ține cont de această lege. Mai multe dosare de pensie au fost respinse în ultima perioadă. În acest caz există chiar și o decizie favorabilă a instanței, potrivit Realitatea PLUS.
Un grup de 20 de actuali și foști salariați ai Complexului Energetic Oltenia a mers în audiență la conducerea instituției pentru a solicita lămuriri în legătură cu aplicarea Legii 197 din 2021. Legea acordă condiții speciale de muncă în sectorul minier și energetic și ar trebui să reducă vârsta de pensionare cu 13 ani. Însă actul normativ nu este însă luat în considerare de casele de pensii, în pofida unei decizii favorabile a instanței supreme. Casa de Pensii Gorj le-a transmis oamenilor că e nevoie de norme de aplicare pentru Legea 197 și de aceea nu poate fi încă luată în considerare, potrivit gds.ro.
Aproximativ 900 de angajați ai Complexului Energetic îndeplinesc, la acest moment, condițiile de pensionare și s-ar putea pensiona imediat.
Romeo Chiriac, directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj, a declarat că în urma discuțiilor pe care le-a purtat, anul acesta, cu șefii CEO a rezultat acest număr de angajați, de peste 900, îndeplinesc condițiile de pensionare, în baza Legii 197. Prin urmare, s-ar putea pensiona imediat, dacă nu vor fi probleme la casele de pensii, așa cum se plâng foștii mineri.
În total, în 2023, 2.000 de salariați ar putea să fie pensionați, treptat, prin raportare la Legea 197 din 2021, care a introdus condiții speciale de muncă în sectorul de producție de la Complexul Energetic Oltenia și de la alte companii, relatează gorjonline.ro.
„Legea 197 nu se referă la nimic, nu se referă la grupe, la condiții deosebite sau condiții normale, se spune cine a lucrat în condițiile de… să beneficieze de articolul 100, care nu spune de asimilate… Un răspuns concret nu se va ști decât pe metodologia ce va veni de la București”, spun oamenii cu dosarele în brațe.
Mai mult decât atât, un fost miner, Daniel Dănilă, a primit respingere la solicitarea depusă pentru recalcularea pensiei în baza Legii 197.
Un alt fost miner spune că va merge până în biroul ministrului Energiei pentru a primi dreptul din lege. De asemenea, el spune că va da în judecată Casa Județeană Gorj pentru această nedreptate, potrivit gorjonline.ro.
„Liderii sindicatelor stau în bârlog. Banii liderilor sindicali s-au securizat, le-au cumparat astia tacerea. Oamenii sunt singuri, trebuie să lupte singuri pentru drepturile lor, pe cont propriu. Suntem companie de proști, alții care realizează și participă la director, așteaptă de sus ordinul”, a declarat revoltat un fost miner venit pentru drepturile de pensie.
Potrivit Realitatea PLUS, reprezentanții instituției i-au anunțat pe oameni că ar fi nevoie de norme de aplicare a legii și după aceea să vină cu dosarele.
NOI NEGOCIERI LA CE OLTENIA PENTRU SALARIAȚII COMPLEXULUI
În ceea ce privește soarta CE Oltenia, liderii de sindicat urmează să poarte noi negocieri cu șefii complexului energetic în luna iunie, potrivit gorjonline.ro. Astfel, pe 7 iunie este programată o astfel de întrevedere în care se va discuta despre prelungirea activității CEO.
„Aș putea spune că sunt semnale bune. Adică, văd un optimism moderat din partea administrației Complexului Energetic Oltenia. Acest lucru cred că este determinat și de declarațiile comisarului european din partea României, care spune că, inclusiv în domeniul energiei, termenele pot fi decalate, pentru că, între timp, după semnarea PNRR-ului, România și Europa au intrat într-o succesiune de crize”, a spus liderul SMEO, Gabriel Căldărușe, citat de aceeași publicație.
Potrivit planului de restructurare la CEO, până în 2026 trebuie să fie gata investițiile, pentru înlocuirea energiei pe cărbune: parcurile fotovoltaice și grupuri pe gaz. Compania va rămâne, în 2026, cu doar trei grupuri pe cărbune, dar în rezervă de capacitate, și va fi redus la maximum și numărul de personal, potrivit gorjonline.ro.