Un tânăr în vârstă de 17 ani, din Alba, a fost trimis în judecată de magistrații Judecătoriei Blaj pentru săvârşirea infracţiunii de viol, scrie Realitatea de Alba. 

La data de 9 mai, dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară, iar motivarea a fost făcută publică pe portalul rejust.ro.

În dimineața zilei de 08.02.2023, în jurul orei 0.30, prin intermediul aplicației Tik Tok, persoana vătămată i-a trimis un mesaj scris fratelui inculpatului întrebându-l dacă vine afară. Întrucât pe telefonul inculpatului aplicația Tik Tok, era instalată și funcționa tot cu același cont ca și al fratelui său, cel dintâi i-a răspuns persoanei vătămate că, dacă este de acord, vine el în locul fratelui, după care, i-a comunicat că el a răspuns mesajului și nu fratele său.

Conversația a continuat și după ce persoana vătămată a aflat că interlocutorul este inculpatul, iar la un moment dat au convenit să se întâlnească la poarta imobilului celei dintâi.

În jurul orei 1.00 s-au întâlnit în locul stabilit, iar la scurt timp, de comun acord, s-au deplasat la un imobil în construcție. Aici, s-au îmbrățișat, iar inculpatul aflat sub influența alcoolului, fără a o constrânge fizic în vreun fel, și-a introdus mâna dreaptă sub chiloții persoanei vătămate, a atins-o de mai multe ori în zona vaginului, după care, a introdus două degete (arătător și mijlociu) în vaginul acesteia. În momentul respectiv, victima a spus „au!” iar inculpatul a încetat acțiunea și a scos mâna din chiloții persoanei vătămate.

Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit în urma examinării inculpatului au rezultat următoarele:

Coroborând examinarea psihiatrică actuală cu datele medicale, non medicale și probatorii înaintate de către instituția care a solicitat lucrarea medico-legală, reiese că inculpatul prezintă diagnosticul: ”Tulburare mixtă hiperkinetică de conduită. Intelect de limită (QI=78). Personalitate în curs de structurare cu elemente instabil-impulsive. Situație familială atipică.”

În calitate de suspect și inculpat, tânărul a recunoscut fapta așa cum a fost prezentată mai sus, precizând că nu a cunoscut vârsta reală a victimei (9 ani) și a considerat că aceasta ar avea 14 ani.

Susținerile acestuia cu privire la eroarea asupra vârstei persoanei vătămate sunt neverosimile, nefiind posibil ca o persoană cu discernământ, să confunde un minor de 9 ani cu unul de 14 ani. Presupunând că într-adevăr a făcut o asemenea confuzie, eroarea s-a datorat propriei culpe.

Victima a declarat că inculpatul a indus-o în eroare lăsând-o să creadă că persoana cu conversează prin intermediul aplicației Tik Tok și cu care se va întâlni este fratele său. În momentul în care s-au întâlnit, inculpatul i-a spus că va veni și fratele său, iar în așteptarea lui, au convenit să se deplaseze la imobilul în construcție.

Susținerile persoanei vătămate cu privire la inducerea în eroare, deposedarea de telefonul mobil, constrângerea fizică și penetrarea cu organul sexual (nu doar cu degetele) nu au fost dovedite cu certitudine, motiv pentru care nu au fost reținute la situația de fapt din rechizitoriu. De asemenea se are în vedere că, din planșele foto cu discuțiile purtate prin aplicața “Tik Tok” reiese că, încă de la începutul conversației, inculpatul i-a comunicat persoanei vătămate că vorbește cu el și nu cu fratele său.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here