Două persoane au fost transportate la spital, joi noaptea, în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi o ambulanţă aflată în misiune.   

“Ambulanţa circula în regim prioritar, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, transportând un pacient, adult. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătoarei autoturismului, o sibiancă în vârstă de 39 de ani. Se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzei producerii evenimentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Pacientul care era transportat la spital de către echipajul SAJ a fost preluat de către un echipaj ISU, fiind dus la UPU; la fel şi o femeie din autoturismul implicat în accident.

Echipajul de pe ambulanță nu a suferit vătămări corporale în urma incidentului rutier.

Cei doi răniţi, pacientul de 36 de ani din ambulanţă şi şoferiţa autoturismului, de 39 de ani, au fost transportaţi la spital de două echipaje SMURD, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here