Abia s-a așternut tăcerea peste scandalul de anul trecut, că apar noi probleme pentru tenismena română. Simona Halep este acuzată de a doua încălcare a regulamentului antidoping
“Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) confirmă că jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost acuzată de încălcare suplimentară şi separată a Programului antidoping de tenis (TADP), legată de nereguli din paşaportul biologic al sportivului (ABP). Simona Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, ca urmare a testării pozitive pentru substanţa interzisă Roxadustat la US Open în august anul trecut”, se arată într-un comunicat postat de ITIA pe site-ul oficial.
Acuzaţia suplimentară, constând în neregulile din paşaportul biologic, s-a bazat pe o evaluare a profilului ABP al Simonei Halep de către un grup independent de experţi ABP. Această acuzaţie este separată şi în plus faţă de cea legată de Roxadustat, din august 2022, care a atras suspendarea provizorie iniţială a Simonei Halep.