Grecia ridică de luni restricţiile de carantină pentru vizitatorii neinfectaţi cu coronavirus din mai multe ţări, precum Rusia şi Austrialia, mărind excepţiile înainte de deschiderea oficială pentru venirea turiştilor, de pe 15 mai, a anunţat, duminică, Ministerul Transporturilor, transmite Reuters. Schimbarea, care are loc în timp ce Grecia a depăşit pragul de 10.000 de decese din cauza Covid-19, urmează unei măsuri luate în această lună de ridicare a restricţiilor impuse vizitatorilor din ţările UE, Statele Unite şi Marea Britanie, printre alte ţări. Vizitatorii din aceste ţări au permisiunea de a merge în Grecia fără a petrece o săptămână în carantină, atâta timp cât sunt vaccinaţi sau dau rezultate negative pentru coronavirus. Pe lângă Australia şi Rusia, Grecia va mai ridica restricţiile pentru vizitatorii din Noua Zeelandă, Coreea de Sud, Thailanda, Rwanda şi Singapore, a anunţat ministerul într-un comunicat. Vizitatorii din Serbia, Israel şi Emiratele Arabe Unite vor fi, de asemenea, scutiţi de cerinţa de carantină, începând de luni. Grecia, care a ieşit anul trecut din primul val al pandemiei într-o formă mult mai bună decât multe alte ţări din Europa, a fost lovită grav în ultimele luni, numărul crescând de pacienţi exercitând presiuni mari asupra spitallor din multe zone. Cu toate acestea, prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis a declarat săptămâna trecută că pandemia dă semne de stabilizare şi a confirmat planurile pentru deschiderea sectorului turistic vital pentru economia ţării din 15 mai. În pofida unui început dificil al vaccinărilor în Uniunea Europeană, guvernul elen spune că este mai bine pregătit pentru vară decât anul trecut datorită testelor pe scară largă, a hotelurilor pentru carantină şi acţiunilor de vaccinare pe insulele mici şi în rândul lucrătorilor din turism. Autorităţile au raportat duminică 1.400 de cazuri noi şi 57 de decese provocate de Covid-19. Pandemia a provocat un total de 333.129 infecţii în Grecia şi 10.007 de decese. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].