Gibraltarul, un teritoriu britanic situat în sudul extrem al Spaniei, şi-a vaccinat întreaga populaţie în vârstă de peste 16 ani şi nu mai înregistrează niciun caz de covid-19, iar de câteva zile a ridicat aproape toate măsurile sanitare impuse împotriva pandemiei. După mai multe luni de carantină strictă, Gibralatarul revine la viaţa dinaintea epidemiei – fără mască şi restaurante deschise. Acest lucru a fost posibil în urma unei campanii de vaccinare-fulger, intitulată “Operation Freedom”, în care atât populaţia majoră, cât şi aproape toţi muncitorii transfrontalieri au fost vaccinaţi. Această campanie nu ar fi fost posibilăfără susţinerea Londrei. În total 12 avioane din cadrul Forţelor aeriene regale (RAF) au adus vaccinuri Pfizer-BioNTech şi AstraZenevca-Oxford în enclavă. Niciun caz de covid-19 nu se mai înregistrează de o lună în enclava cu 34.000 de locuitori, iar niciun bolnav de covid-19 nu se mai află în spitale. Terasele sunt înţesate, iar numai ospătarii mai poartă mască, timp ce încă câteva zile. În pofida acestei reveniri la o viaţă aproape normală, Gibraltarul rămâne prudent şi continuă să efectueze teste în vederea depistării bolii. Teste pozitive covid-19 apar în rândul nerezidenţilor, întrucât muncitorii transfrontalieri, majoritatea spanioli, nu au fost vaccinaţi în totalitate. Restricţiile au fost ridicate treptat, pe o perioadă de mai multe săptămâni. Purtarea măştii de protecţie este în continuare obligatorie în autobuz, iar discotecile nu au încă dreptul să deschidă. În schimb, controalele la frontieră au fost relaxate. Un test PCR este în continuare obligatoriu în cazul turiştilor care vin cuavionul, însă nu în cazul celor care vin cu maşina. Această diferenţă ţine de particularitatea geografică a Gibraltarului – fosta colonie britanică are nevoie de muncitorii ei spanioli şi este complicat să le ceară un test PCR în fiecare dimineaţă, când trec frontiera. Enclava cu o suprafaţă totală de şase kilometri pătraţi poate trăi cu dificultate atunci când frontiera este închisă. Locuitorii Girbaltarului aşteaptă, de-acum revenirea turiştilor. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].