Europarlamentarii au adoptat noi norme care oferă o protecţie mai bună călătorilor cu trenul

Europarlamentarii au adoptat noi norme care oferă o protecţie mai bună călătorilor cu trenul ce se confruntă cu întârzieri, anulări sau discriminări, potrivit unui comunicat remis RealTimeNews.ro. Parlamentul European a aprobat acordul cu statele membre referitor la revizuirea normelor privind drepturile călătorilor din transportul feroviar. Normele vor garanta că pasagerii pot fi redirecţionaţi şi pot primi ajutor în caz de întârzieri sau anulări. Accesul şi asistenţa vor fi îmbunătăţite pentru persoanele cu mobilitate redusă şi se vor crea mai multe locuri rezervate bicicletelor. Ajutor pentru călătorii blocaţi În cazul unei întârzieri de peste 60 de minute, pasagerii pot alege fie rambursarea integrală a costului biletului lor, fie continuarea călătoriei, fie redirecţionarea în condiţii comparabile, dar fără a suporta costuri suplimentare. De asemenea, aceştia trebuie să poată călători la aceeaşi clasă ca şi cea aferentă biletului iniţial. Călătorii din transportul feroviar vor putea să-şi organizeze ei înşişi călătoria pe o rută diferită şi să obţină rambursarea pentru un bilet nou dacă operatorul feroviar nu le comunică opţiunile de redirecţionare în termen de 100 de minute de la ora de plecare prevăzută. Obligaţiile de redirecţionare se vor aplica chiar şi în caz de forţă majoră. De asemenea, dacă este necesar, trebuie oferite mese şi băuturi răcoritoare, iar cheltuielile de cazare trebuie rambursate. Noile norme vor clarifica mai bine şi ceea ce poate fi considerat un caz de forţă majoră. Acestea scutesc companiile feroviare să plătească despăgubiri pentru întârzieri sau anulări. Pe lângă condiţiile meteorologice extreme şi dezastrele naturale majore, noile norme includ acum crizele majore de sănătate publică sau atacurile teroriste. Grevele personalului feroviar, însă, nu fac parte dintre aceste excepţii. Asistenţa acordată persoanelor cu mobilitate redusă Călătorii cu mobilitate redusă vor beneficia de mai multă flexibilitate la organizarea călătoriei. Ei vor trebui să informeze operatorul despre planurile lor de călătorie cu 24 de ore în avans (în conformitate cu normele actuale, ei trebuie să informeze operatorul cu 48 de ore în avans). Dacă pasagerii trebuie însoţiţi de o persoană, aceasta va călători gratuit. Călătorii cu mobilitate redusă însoţiţi de un câine de asistenţă au garanţia că acesta poate călători cu ei. Modernizarea trenurilor pentru a permite transportul mai multor biciclete Pentru a asigura o mobilitate cât mai sustenabilă şi alternative mai confortabile, toate trenurile trebuie să fie dotate cu locuri şi rastele rezervate pentru biciclete. În fiecare tren trebuie să existe cel puţin patru locuri pentru biciclete. „Avem veşti foarte bune pentru cei care călătoresc cu trenul, deoarece am reuşit să asigurăm aceleaşi drepturi minime ale pasagerilor în întreaga Uniune Europeană în ceea ce priveşte redirecţionarea, spaţiile pentru biciclete, biletele directe şi drepturile pasagerilor cu mobilitate redusă. Acestea sunt progrese importante pentru a face transportul feroviar mai convenabil şi mai uşor de utilizat pentru călători”, a declarat raportorul Parlamentului European Bogusław Liberadzki (S&D, Polonia). Normele revizuite se vor aplica, în principiu, tuturor călătoriilor şi serviciilor feroviare internaţionale şi naţionale în întreaga Uniune Europeană. Statele membre vor avea însă posibilitatea de a nu le aplica pentru o perioadă limitată de timp în cazul serviciilor feroviare naţionale. Normele vor intra în vigoare la 20 de zile de la data publicării lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Ele vor începe să se aplice 2 ani mai târziu, cu excepţia cerinţelor referitoare la locurile pentru biciclete. Acestea vor începe să se aplice la 4 ani de la intrarea în vigoare a regulamentului. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here