Nava SpaceX cu patru astronauţi la bord a revenit pe Pământ duminică dimineaţă, în largul Panama, în Florida, potrivit unei transmisiuni în direct a NASA, scrie AFP. Ambarcaţiuni au fost trimise pentru a recupera capsula şi pe astronauţi după misiunea lor de mai mult de 160 de zile în spaţiu. Echipajul, format din trei americani şi un japonez, a spus că se simte bine, potrivit Agenţiei Spaţiale Americane. Capsula a amerizat noaptea, la ora 2.56 (6.56 GMT), în Golful Mexic, în largul oraşului Panama, în Florida, după şase ore şi jumătate de zbor de la SSI, potrivit imaginilor difuzate de un aparat de căutare de înaltă altitudine al NASA. Americanii Michael Hopkins, Victor Glover, Shannon Walker şi japonezul Soichi Noguchi au fost în noiembrie primii astronauţi ai unei misiuni “operaţionale” care au fost transportaţi până pe Staţie de societatea spaţială a lui Elon Musk, ce s-a impus ca un partener solid al NASA. Şapte astronauţi se află în continuare la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].