O fată de 12 ani s-a spânzurat în apartamentul familiei, în localitatea Cisnădie, judeţul Sibiu, fiind găsită de fratele ei, în vârstă de 9 ani. Echipajele medicale alertate e tatăl fetei nu au putut salva victima. ”În această seară, în jurul orei 19,40, prin apel 112, un bărbat a solicitat intervenţia echipajelor medicale şi a poliţiştilor întrucât suspecta faptul că fiica sa, în vârstă de 12 ani, ar fi încercat să se sinucidă, spânzurându-se în apartamentul în care domicilia, în oraşul Cisnădie. Bărbatul fusese anunţat de către celălalt copil, un băiat în vârstă de 9 ani, că, după ce s-a întors acasă, ar fi găsit-o pe sora sa inconştientă”, a transmis, joi seară, IPJ Sibiu. Sursa citată a precizat că, din păcate, la faţa locului, medicii şi poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, echipajul medical pronunţând decesul fetiţei. În cauză, la nivelul Poliţiei Oraşului Cisnădie, s-a declanşat o anchetă în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor în care a survenit decesul fetei.   Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here