Italia a recuperat în 2020 o jumătate de milion de opere de artă

Mai mult de o jumătate de milion de opere de artă furate sau contrafăcute au fost recuperate în 2020 de autorităţile din Italia, au anunţat joi poliţiştii specializaţi în protejarea bunurilor culturale, subliniind că “nici Covidul nu i-a oprit pe hoţii de frumos”, scrie AFP. Poliţia “a recuperat 501.574 de opere de artă” atât din Italia, cât şi din străinătate, conform bilanţului de activitate publicat de unitatea de carabinieri care se ocupă de protejarea patrimoniului artistic.  “Munca lor meticuloasă nu s-a oprit niciodată, nici în acest an dificil de criză sanitară”, a salutat ministrul italian al Culturii, Dario Franceschini, citat în comunicat. “Poliţiştii au recuperat şi restituit proprietarilor legitimi opere furate şi exportate ilegal”.  Majoritatea obiectelor recuperate fac parte din sectorul de antichităţi, arhive şi cărţi (483.978). Urmează obiectele arheologice şi paleontologice provenind din săpături clandestine (17.956). Au fost, de asemenea, confoscate 1.547 de opere contrafăcute estimate la 415 milioane de euro.  Furturile au înregistrat o scădere de 17,6% într-un an, în special cele aflate în colecţiile instituţiilor publice: biblioteci (-50%), lăcaşe de cult (-17%) şi muzee (-21%). Poliţiştii sunt mândri că au recuperat, în colaborare cu Europol şi Interpol, un cap roman al unei zeităţi feminine care decora până în 1977 intrarea în Forumul Roman de la Roma şi care a fost desprins de bust de necunoscuţi.  Un portret de gentilom atribuit lui Tiţian şi exportat ilegal în Elveţia, estimat la 6 milioane de euro, a fost de asemenea recuperat, la fel ca preţioase cărţi vechi regăsite la Londra.      Italia numără 50 de situri culturale înscrise în patrimoniul mondial al umanităţii UNESCO, ceea ce o face cea mai bogată ţară din lume. Această bogăţie culturală, moştenire în special de la etrusci, greci şi romani dar şi alimentată de Renaştere şi de epoca barocă, este obiectul lăcomiei colecţionarilor din întreaga lume.  Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here