Baza de tratament și agrement “Băile Sărate” din Ocna Mureș a atras peste 30 de mii de persoane în primele patru săptămâni de la deschidere.  

Potrivit informațiilor furnizate de Agenția de presă Rador, încasările din vânzarea biletelor au ajuns la suma de 1,7 milioane de lei. Din totalul vizitatorilor, aproximativ 60% proveneau din Cluj. Aceste cifre impresionante reflectă interesul considerabil al publicului pentru facilitățile oferite de Bazele de tratament și agrement din frumoasa zonă Ocna Mureș.

În perioada mini-vacanței de Rusalii, numărul de vizitatori zilnici a atins cifra de 2.000, un adevărat record pentru turismul românesc, iar în timpul săptămânii, baza de tratament și agrement înregistrează în medie între 500 și 700 de turiști în fiecare zi. 

Prețul cel mai ridicat pentru un bilet este de 70 de lei și se aplică în zilele de sâmbătă și duminică pentru accesul pe parcursul unei zile întregi. În timpul săptămânii, tariful pentru un adult este de 60 de lei. Copiii cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani plătesc jumătate din preț.

Pentru o perioadă redusă de maximum 4 ore, tariful este de 45 de lei, indiferent de zi, iar pentru copiii cu vârste între 7 și 14 ani se aplică un tarif de 25 de lei. Există posibilitatea achiziționării de abonamente.

Cele mai populare atracții sunt bazinele cu apă sărată, iar cele interioare beneficiază și de încălzire. În săptămâna următoare, același lucru se va întâmpla și cu bazinul exterior, ceea ce va satisface și mai mult cerințele vizitatorilor.

Băile Sărate Ocna Mureș, este cea mai modernă bază de agrement/tratament realizată din bani publici – peste 50 de milioane, fonduri provenite de la Consiliul Județean Alba și Primăria Ocna Mureș, plus un ajutor de la Guvernul Central din cauza majorarii preturilor la materialele de constructie, a scris Rareș Bogdan pe pagina sa de Facebook. Baza de tratament și agrement se întinde pe 6400 de metri pătrați, amenajați ca la carte: 3 bazine interioare și 3 exterioare cu apa dulce și sărată, zonă de fitness și recuperare. Vara sunt posibile 700 de proceduri zilnic, iar iarna 400. Baza dispune de cabinete medicale cu aparatura modernă, unde se pot trata afecțiuni reumatismale degenerative, articulare şi inflamatorii, neurologice periferice, ginecologice, posttraumatice.Zona se va dezvolta cu facilitați de cazare și alte servicii moderne, mai promite europarlamentarul român.  

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here