Reţeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor (ECC-Net) anunţă că, începând din martie 2020, consumatorii au apelat mai mult ca oricând la pentru ajutor cu privire la problemele apărute în cazul achizitiilor transfrontaliere. Reţeaua a recuperat, în total, de la începutul pandemiei, peste 4 milioane de euro pentru consumatorii ale căror zboruri au fost anulate, ale căror locuri de cazare rezervate au fost închise sau pentru cei care nu au putut intra în ţara de destinaţie din cauza restricţiilor Covid-19. ”Imposibilitatea de a călători nu ar trebui să însemne pentru consumatori pierderea sumelor plătite, în situaţii justificate. ECC-Net sprijină consumatorii care nu pot ajunge la un acord cu un operator de transport aerian sau orice altă companie cu sediul într-un alt stat membru al Uniunii Europene, plus Islanda, Norvegia sau Marea Britanie, în cazul unui litigiu transfrontalier, pentru a rezolva astfel de situaţii. În mod special, de la declanşarea pandemiei au apărut destul de multe situaţii în care consumatorii aveau un drept legal la o rambursare integrală, dar au primit doar o parte din sumă sau chiar nimic ori le-au fost oferite vouchere, deşi ar fi trebuit să primească cât mai repede sumele plătite. În aceste situaţii poate interveni cu succes Reţeaua ECC, lucru demonstrat de faptul că, în aproape 70% din reclamaţiile primite cu acest obiect, Reţeaua a reuşit să obţină o soluţie extrajudiciară favorabilă consumatorilor, a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, ECC-Net. Potrivit documentului, în perioada martie 2020 – martie 2021, Reţeaua a primit 170.000 de solicitări de la consumatori din întreaga Europa, ale căror drepturi au fost încălcate sau care aveau o întrebare cu privire la legislaţia europeană în domeniul protecţiei consumatorilor. ”Acest număr este cu 44% mai mare decât în perioada similară anterioară, iar majoritatea reclamaţiilor primite a vizat sectorul turistic: zboruri anulate, consumatori care au dorit sau nu au putut să călătorească din cauza pandemiei, locuri de cazare închise sau pachete de servicii de călătorie anulate”, se mai arată în comunicat. Reţeaua ECC-NET este formată din Centrele Europene ale Consumatorilor existente în statele membre ale UE, cărora li se adaugă Islanda, Norvegia şi Marea Britanie. Activitatea ECC-Net, care este cofinanţată de Comisia Europeană, constă în informarea consumatorilor din Europa cu privire la drepturile lor, precum şi în oferirea asistenţei gratuite pentru gestionarea problemelor apărute în urma tranzacţiilor lor transfrontaliere.     Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here