Primarul municipiului Braşov, Allen Coliban, anunţă noi măsuri de relaxare a restricţiilor restricţiilor, după ce rata de infectare a coborât sub 1,4 la mie. ”Braşovenii au dat din nou dovadă că sunt cetăţeni responsabili şi le mulţumesc pentru asta”, a transmis primarul, anunţând că de 40 de zile incidenţa scade în oraş.

”După miezul nopţii, în urma hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) de astăzi, în Municipiul Braşov se aplică noi măsuri. Sunt măsuri de relaxare a restricţiilor, după mai bine de 40 de zile în care evoluţia incidenţei a fost una descendentă. Braşovenii au dat din nou dovadă că sunt cetăţeni responsabili şi le mulţumesc pentru asta. Prin această responsabitate, prin respectarea restricţiilor impuse şi, evident, prin vaccinare, ajutăm la salvarea de vieţi, la protejarea celor din jur, la repornirea economiei, ajutăm sectorul HoReCa dar şi celelalte sectoare economice lovite de pandemie”, a transmis, sâmbătă, rimarul Allen Coliban. Acesta a precizat că, începând cu 9 mai, ora 00:00, restaurantele, cafenelele şi hotelurile vor avea posiblitatea de a funcţiona în interior la o capacitate de 50%. Tot la capacitate de 50% vot funcţiona şi instituţiile de cultură, sălile de cinema şi cele de jocuri de noroc. ”În perioada 8-9 mai se ridică restricţia de circulaţie dintre orele 22:00-05:00, pentru facilitarea deplasării şi participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan. Mâine, în Piaţa Sf. Ioan va avea loc al doilea eveniment din maratonul “Liber la Viaţă”. Vă aşteptăm, vaccinarea este la liber cu ser Pfizer şi, în plus, puteţi participa la târgul de turism organizat special cu această ocazie”, a mai transmis primarul. Potrivit acestuia, rata de infectare în oraş este, sâmbătă, de 1,44 la mie.   Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here