UPDATE - Suspect de crimă, prins la peste doi ani de la comiterea faptei / Precizările Parchetului Tribunalului Bucureşti - VIDEO

Un bărbat suspectat că în decembrie 2018 a ucis un tânăr într-un apartament din Capitală a fost prins de poliţişti. UPDATE – Parchetul Tribunalului Bucureşti confirmă, într-un comunicat, că este vorba despre crima comisă în 3 decembrie 2018, într-un bloc din sectorul 2 al Capitalei, când un bărbat a fost găsit înjunghiat în apartamentul în care locuia. În aceeaşi zi, a fost făcută cercetarea la faţa locului au fost audiate mai multe persoane şi a fost dispusă autopsia. De asemenea, au fost vizionate imaginile surprinse pe camerele de supraveghere din zona locuinţei victimei şi din alte zone pe care le frecventase în zilele precedente. ”În urma analizării acestor imagini, a rezultat că principalul suspect în această cauză este un bărbat neidentificat, în vârstă de aproximativ 18 – 25 de ani, care apare în compania victimei în perioada critică. În baza cercetărilor efectuate s-a conturat cercul persoanelor care ar fi putut comite fapte, printre acestea afându-se şi inculpatul G.M.”, relatează procurorii. La data de 15.06.2020 a fost emis un ordin european de anchetă adresat autorităţilor judiciare din Marea Britanie, unde se afla G.M, în vederea stabilirii profilului său genetic. Miercuri, bărbatul a fost audiat de procurorul criminalist, fiind reţinut pentru 24 de ore. El urmează să fie prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. ŞTIREA INIŢIALĂ – În 3 decembrie 2018, un tânăr în vârstă de 38 de ani, Florin Frimu, a fost găsit mort, înjunghiat, într-un apartament dintr-un bloc aflat pe Aleea Diham, unde locuia cu chirie. Alerta la 112 fusese dată de vecini, după ce au auzit ţipete. Surse din anchetă susţineau la acel moment că victima şi criminalul erau prieteni şi ar fi băut toată noaptea până dimineaţă, când între cei doi ar fi izbucnit un conflict. Florin Frimu fusese bucătar şi avea un copil. În cei peste 2 ani de la comiterea crimei, poliţiştii au încercat să identifice bărbatul care s-a aflat cu Frimu în noaptea crimei, Cei doi ar fi plecat împreună din Centrul Vechi şi s-ar fi oprit la un magazin pentru a cumpăra băutură, însă în tot acest timp suspectul a purtat gluga pe cap şi nu a putut fi identificat cu ajutorul imaginilor de pe diferitele camere de supraveghere. Surse din anchetă afirmă însă că bărbatul ar fi fost identificat mai târziu după ADN, verificările fiind făcute prin intermediul unei comisii rogatorii, întrucât în ultima perioadă el s-a aflat în Marea Britanie, de unde a revenit în urmă cu câteva zile. Bărbatul a fost ridicat miercuri de  poliţiştii Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei şi dus la audieri. Surse judiciare afirmă că acesta şi-ar fi reunoscut fapta şi urmează să fie prezentat magistraţilor Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here