Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat că au fost recoltate probe ADN de la ursul ucis la Ojdula, însă ministerul şi instituţiile subordonate nu au avut informaţii legate de ursul Arthur. Pentru ca probele ADN să poată fi comparate “cu ceva”, Ministerul Mediului va solicita informaţii de la acele organizaţii care au făcut monitorizare. “(…) am putea elimina orice dubiu privind existenţa ursului Arthur. Solicităm poze, orice dovadă pentru a compara poza din dosarul de extragere cu celelalte poze. Este relativ greu, pozele nu sunt din aceeaşi perioadă”, a explicat el. Tanczos a arătat că asociaţia de vânătoare este responsabilă cu identificarea animalului. “Am văzut imagini foto după extragere, nu avem documente nici în privinţa monitorizării ursului Arthur, nu avem nici despre Arthur, nici despre exemplarul din sat”, a afirmat el. Tanczos Barna a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că echipele de control au finalizat verificările în cazul ursului ucis la Ojdula. El a menţionat, între concluzii, faptul că asociaţia de vânătoare a cerut mai mutle recoltări, din trei dosare două fiind respinse, iar unul aprobat. “În acest dosar aprobat există procese verbale de daune, cât şi solicitare ulterioară din 2021 cu privire la pagube cauzate de urs în 2021. Dosarul a fost aprobat şi s-a solicitat autorizaţie ulterior. Din rezultatele pe care le avem concluzionăm că s-a aprobat recoltarea unui exemplar de urs brun, în baza ordinului care a aprobat recoltarea celor 140 de exemplare, de intervenţie, şi în baza aprobării emisă de către minister în baza acestui ordin. Procedura a fost urmată din 2017 până acum de fiecare dată, existând o cotă de 140 de exemplare, până la epuizare la fiecare exemplar s-a dat un acord de către minister, când cotele din 2017 s-au terminat s-a mai emis un ordin din 2018. În prezent, ordinul este epuizat, orice intervenţie se poate aproba doar prin ordin individual, neexistând o continuare pentru că s-au epuizat exemplarele din ordinul din 2019”, a detaliat ministrul Mediului. Referitor la perioada în care se face monitorizarea, după emiterea acordului până la momentul recoltării, el a explicat că această perioadă este de 60 de zile acum. “(…), era nelimitată practic, am decis ca această perioadă trebuie scurtată. Exista posibilitate ca ulterior emiterii acordului de recoltare să se aştepte un moment oportun pentru extragerea decât altă persoană decât personalul tehnic din acea asociaţie. Toate ordinele de acum încolo prevăd o perioadă de 15 zile, nu sunt toţi vânătorii de acord, spun că în 15 zile nu poate fi eliminat exemplarul problemă. Se poate cere prelungire sau dacă nu s-a putut recolta, se poate reveni la acel ordin. Nu modific acest termen de 15 zile”, a afirmat Tanczos Barna. El a menţionat că nu se va permite în cazul extragerilor de exemplare problemă intervenţia altor persoane decât exemplarul tehnic de specialitate să intervină. Potrivit ministrului Mediului, ursul a fost recoltat la 22 de zile distanţă de la ordinul de derogare, iar timp de trei săptămâni s-a făcut moniotorizare, pentru a vedea cum intră în gospodării sau vine aproape de localitate. “Trebuie să asigurăm punerea în executare cu celeritate a acestor situaţii şi nu văd niciun motiv ca aceste trageri de timp să aibă loc. Trebuie intervenit imediat şi prompt”, a declarat Tanczos Barna. El a arătat că ursul a fost recoltat în 13 martie, de un cetăţean austriac, prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein, iar din verificări s-a stabilit că acesta a avut autorizaţie de vânătoare, permis de port armă, iar legea a fost respectată. Referitor la identificarea ursului Arthur, ministrul a explicat că instituţiile subordonate nu au făcut rapoarte de monitorizare. “Nu am găsit la nicio instituţie subordionată rapoarte de monitorizare. Până în momentul apariţiei acestor informaţii, Ministerul Mediului nu a deţinut nicio informaţie cu privire la ursul Arthur. Certitudinea există în ceea ce priveşte exemplarul recoltat. Din exemplarul recoltat s-au cerut probe ADN, trimise spre analiză. Exemplarul recoltat avem certitudine şi posibilitatea identificării. Pentru a compara mostrele ADN cu ceva vom solicita informaţii de la acele organizaţii care au făcut monitorizare, am putea elimina orice dubiu privind existenţa ursului Arthur. Solicităm poze, orice dovadă pentru a compara poza din dosarul de extragere cu celelate poze. Este relativ greu, pozele nu sunt din aceeaşi perioadă. Poza de recoltare e din martie, celelalte poze sunt din alte perioade. Vom încerca să obţinem aceste dovezi”, a afirmat Tanczos Barna. El a precizat că trofeul e la asociaţia de vânătoare, adăugând că îşi doreşte ca acesta să ajungă la muzeul din Posada. “Că este cel mai mare urs, sunt 593 de puncte şi din câte ştiu ursul lovit de o maşină la Sovata avea 620. În România există multe exemplare frumoase, avem o populaţie superbă de urşi şi am văzut multe poze cu exemplare, unii chiar au pus poze cu Arthur 1, 2, 3. Sunt convins să există urşi mai mari decât de 593 de puncte”, a arătat Tanczos Barna. El a aădugat că va fi achiziţionată o aplicaţie în care oricine poate încărca poze, documente, orice evenimente legate de specia urs. “Astfel, atât turiştii, cât şi fermierii, instituţii publice vor putea interoga o bază de date naţionale şi vor putea stabili dacă anumite zone sunt frecventate sau nu de urşi”, a explicat el. Autorităţile au precizat că ultima sesizare privind prezenţa unui urs în localitate a fost în 8 ianuarie, iar derogarea pentru extragere a fost dată în 17 februarie. În localităţi, doar jandarmii pot interveni pentru alungarea urşilor, fără a folosi însă arme. Întrebat cum a venit prinţul să vâneze ursul în Covasna, Barna a replicat: “Trebuie să aibă legătură cu asociaţia respectivă că altfel nu putea fi prezent la extragere. Organele penale vor stabili cum a fost invitat, cum a fost adus, cum a participat”. Întrebat de asemenea dacă ursul ucis este acelaşi urs cu cel monitorizat, el a răspuns că asociaţia de vânătoare poate face identificarea. “Nu s-a pus problema ca identificarea să fie făcută de altcineva. E responsbilitatea asociaţiei de vânătoare. (…) Am văzut imagini foto după extragere, nu avem documente nici în privinţa monitorizării ursului Arthur, nu avem nici despre Arthur, nici despre exemplarul din sat”, a afirmat Tanczos Barna. El a explicat că acel fond de vânătoare se suprapune parţial cu o arie protejată Natura 2000. “Extragerea s-a făcut la 200-300 de metri de prima casă, în afara ariei protejate”, a precizat el. Întrebat, de asemenea, ce se întâmplă dacă prinţul a împuşcat alt urs, ministrul Mediului a declarat: “Organele de anchetă vor elucida acest lucru. Cetăţeanul străin a depus documentele pentru a participa la extragerea ursului şi acel lucru era posibil. Vom interzice de acum încolo ca extragerea să fie făcută de altcineva”. El a menţionat că nu ştie cât va dura analiza probelor ADN prelevate de la ursul ucis, dar rezultatele vor fi depuse la dosar. Întrebat dacă vânătoarea a avut loc în apropierea caselor, Tanczos Barna a spus că se pot trage concluziile din documentele existente: “O localizare cu coordonate GPS, poză unde se vede o casă, o şură, ceva, şi s-a concluzionat că acolo a fost făcută extragerea”. “Suspiciunile mele sunt suspiciunile mele, pe legislaţia actuală singura care poate declara zona sau condiţiile de vânătoare e asociaţia de vânătoare. Dacă nu mergem pe declaraţia pe propria răspundere şi declaraţia în fals are caracter penal”, a arătat el. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].